LISTA PREMIERILOR şi MINIŞTRILOR care ar putea fi audiaţi de procurori în Dosarul Fraudelor IT

Foştii premieri, Emil Boc, Călin Popescu Tăriceanu şi Adrian Năstase, nouă miniştri, foşti secretari de stat precum actualul ministru al Educaţiei, Remus Pricopie, ar putea fi audiaţi la DNA în dosarul în care DNA investighează posibile fraude la achiziţii din IT în valoare totală de 1 miliard de euro. Surse judiciare au confirmat pentru Gândul că marţi, 15 iulie, au fost citaţi la DNA şefii Microsoft România, companie care a livrat softuri pentru scolile din România şi ale cărei contracte sunt sub investigaţie. În următoarele zile, la DNA au fost citaţi şi o serie de foşti miniştri.
Alina Costache
15 iul. 2014, 05:16
LISTA PREMIERILOR şi MINIŞTRILOR care ar putea fi audiaţi de procurori în Dosarul Fraudelor IT

DNA a deschis săptămâna trecută cel mai mare dosar pe achiziţiile din IT din România. Valoarea contractelor investigate de procurori depăşeşte 1 miliard de euro. Pe lângă softurile livrate de Microsoft este investigat contractul pentru securizarea frontierelor. Lista achiziţiilor supuse verificărilor este următoarea:

– Contractul de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription încheiat între Guvernul României şi Microsoft Ireland prin intermediul Fujitsu Siemens Computers Austria GesmbH, în valoare de 105  milioane USD, derulat în perioada 2004-2009

– Contractul de închiriere de licenţe Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription încheiat între Ministerul Comunicaţiilor si Societăţii Informaţionale şi consorţiul D-CON.

NET (MCSI MS-EAS), in valoare de 96  milioane EUR, derulat în perioada 2009-2013 (extins în 2013 cu 33 milioane EUR, contract  în derlare). 

– Contractul privind Sistemul Educaţional Informatizat (MEC SEI) încheiat între Siveco şi Ministerul Educaţiei, în valoare de 124  milioane EUR (contract derulat în 6 etape în perioada 2001-2009);

– Contractul privind Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat (MAI SISF) încheiat între Ministerul de Interne şi EADS Deutschland GmbH Germania, în valoare de 534  milioane EUR (extins în 2009 cu 200  milioane EUR).

Şefii Microsoft România chemaţi la audieri

Surse judiciare au declarat pentru gândul că, marţi vor fi audiaţi mai mulţi şefi ai companiei Microsoft în cadrul cercetărilor ce privesc licenţele pentru programele informatice livrate statului român de această companie. Contrcatele cu Microsoft au început în era Năstase şi au fost prelungite aproape toate guvernele din ultimii 10 ani. Astfel că hotărârile de guvern prin care fost cumpărate licenţele poartă semnăturile foştilor premieri, Năstase, Tăriceanu, Boc şi a miniştrilor Comunicaţiilor, Finanţelor sau Educaţiei din acele guvernări.

Toţi aceşti demnitari ar putea să fie chemaţi la DNA să explice modul în care  s-au făcut achiziţiile. Surse judiciare au explicat pentru gândul că în următoarele zile urmează să fie audiaţi şi demnitarii care au legătură cu aceste contracte.

Pe 13 martie 2014 actualul ministru al Comunicaţiilor, Răzvan Cotovelea a trimis către Parlament un răspuns în care inventaria istoria Hotărârilor de guvern legate de licenţele Microsoft.

LISTA DEMNITARILOR CARE AU SEMNAT

Hotărârea de Guvern 1473 din 11 decembrie 2003. Semnatari: Adrian Năstase, secretarul de stat Adriana Ţicău de la Ministerul Telecomunicaţiilor, Eugen Bejinariu – SGG şi Mihai Tănăsescu ministrul Finanţelor.

Hotărârea de Guvern 470 este semnată de Adrian Năstase, Dan Nica -ministru al Telecomunicaţiilor, Euegne Bejinariu – SGG şi Mihai Tănăsescu de la Ministerul Finanţelor.

Hotărârea de Guvern 778/2004 semnată de Adrian Năstase, Alexandru Athanasiu Ministru al Educaţiei, Ministerul Telecomunicaţiilor:Silvia Adriana Ticau, Euegne Bejinariu – SGG şi Mihai Tănăsescu de la Ministerul Finanţelor.

Hotarârea de Guvern nr. 199/2008 semnată de către Călin Popescu Tăriceanu, Ilie Bolojan, Karoly Borbely- Ministerul Comunicaţiilor, Remus Procopie în calitate de secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi Varujan Vosganian-ministrul Finanţelor de la acea vreme.

Hotarârea de Guvern nr. 634/2008 Semnată de Călin Popescu Tăriceanu,  Constantin Teodorescu – secretar de stat, ministerul Telecomunicaţiilor, Varujan Vosganian -ministrul Finanţelor.

Hotarârea de Guvern nr.1193/2008 semnată de Călin Popescu Tăriceanu, Ministrul Comunicaţiilor- Karoly Borbely, Varujan Vosganian – ministrul Finanţelor.

Hotărârea de Guvern  1451/2008  semnată de Călin Popescu Tăriceanu, Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei-Karoly Borbely, Ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, Anton Anton, Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian.

Hotarârea de Guvem nr. 460/2009 semnată de Emil Boc, Gabriel Sandu-Ministrul Telecomunicaţiilor, Cristina Trăilă – ANRMAP, Dan Nica – vicepremier, Ministrul finantelor publice – Gheorghe Gherghina, secretar de stat.

Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul licenţelor informatice din şcoli în urma unei plângeri penale depuse de Guvernul Ponta. DNA investighează daca că în acest caz s-ar fi dat mită. La mijloc este vorba de un contract de 105 milioane dolari semnat în 2004 când premier era Adrian Năstase. Urmărirea penală a DNA a început după ce Corpul de Control al premierului Ponta a sesizat o serie de posibile  fapte de corupţie ale foştilor miniştri Daniel Funeriu şi Valerian Vreme.     

DailyBusiness
Cât costă un ghiozdan, un caiet sau un penar la început de an școlar. Părinții au început goana după rechizite
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Andreea Marin, dezvăluiri neașteptate despre viața sentimentală! „Nu trebuie să fie…“
Fanatik.ro
Ianis Hagi, prezentat oficial la Alanyaspor! Fanatik a dezvăluit exclusiv transferul în urmă cu 3 zile. Update
Capital.ro
Marele artist al României a plecat să dea reprezentație pe scena cerului. Un mare şi smerit actor! Aplauzele rămân pentru eternitate
Playtech.ro
Bancnotele româneşti pe care poţi lua 9.000 de lei. În 1999, erau în multe portofele, au o serie specială
Adevarul
Spitalele franceze, în alertă. Mărturia unui medic român despre pregătirile pentru un eventual conflict în Ucraina
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
Giorgio Armani a murit. Celebrul designer avea 91 de ani
Cancan.ro
Primul mesaj al Mihaelei Rădulescu, după reîntoarcerea în România. Bărbatul pentru care are cuvinte de laudă după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
FIFA a anunțat schimbarea pentru Cupa Mondiala, fanii s-au înfuriat: 'E absolut absurd!`
MediaFlux
Reforma pensiilor de serviciu pentru magistrați, pe masa ÎCCJ. Legea a fost atacată la CCR
stirilekanald.ro
Femeia călcată cu mașina de amant, în Mizil, a murit la spital după zile de chin - VIDEO
substantial.ro
De ce apar mirosurile neplăcute în acele zone? 4 motive pe care toate femeile ar trebui să le cunoască