Liţă Dumitru: Lui Pele i-am luat mingea, pe Cruyff nici n-am putut să-l ating. A fumat ca un turc la un interviu

Liţă Dumitru a declarat, joi, pentru News.ro, că Johan Cruyff a fost cel mai mare fotbalist din istorie, fostul internaţional român amintindu-şi că brazilianului Pele, considerat cel mai mare jucător, i-a luat mingea, dar pe olandez nici nu a putut să-l atingă.
Daniel Spătaru
24 mart. 2016, 13:37
Liţă Dumitru: Lui Pele i-am luat mingea, pe Cruyff nici n-am putut să-l ating. A fumat ca un turc la un interviu

„E o mare pierdere pentru fotbalul mondial. Şi un băiat senzaţional. Ce mare fotbalist a fost! Ţin minte un amical cu Olanda, la Amsterdam. Şi eu făceam alunecări, eu cred că eu am inventat alunecările în fotbal, nu mă uitam la adversar, mă uitam doar la minge. Lui Cruyff n-am putut să-i iau mingea 45 de minute, cât am încercat. Nici măcar nu l-am prins. La pauză, vorbea nea Angelo, nici nu mai ştiu ce, că eu mă gândeam că îl omor pe ăsta în repriza a doua. Nu i-am luat mingea nici a doua repriză, m-am lăsat păgubaş. Eu cred că a fost cel mai mare fotbalist al lumii. Pe Pele, care a fost marele fotbalist al lumii, i-am luat mingea, mi-a dat peste picioare, m-a scuipat, m-a înjurat. În schimb, la Cruyff, nu i-am luat niciodată mingea, nici nu l-am atins”, a declarat Liţă Dumitru pentru News.ro.

Dumitru a povestit cum, în timpul unui interviu acordat lui Ioan Chirilă, Cruyff a fumat non-stop 45 de minute. 

„Ţin minte când am jucat cu ei, la Barcelona, l-am rugat să-mi dea tricoul la sfârşitul meciului şi mi-a spus că mi-l dă la Bucureşti. La Bucureşti m-a aşteptat şi mi-a dat tricoul şi banderola. Ţin minte că, altă dată, Ioan Chirilă m-a rugat să vorbesc cu el să facă un interviu cu Cruyff şi cu mine, la un meci cu Spania. L-am aşteptat cu Ioan Chirilă o oră şi jumătate, a fumat non-stop timp de 45 de minute cât a durat interviul. Jucătorii l-au aşteptat în maşină. E o mare pierdere, un mare, mare fotbalist. A inventat tiki-taka, el a folosit prima dată acest sistem. Era un mare organizator al jocului”, a afirmat Dumitru.

Olandezul Johan Cruyff, care anul trecut a fost diagnosticat cu cancer la plămâni, a încetat din viaţă, joi, la vârsta de 68 de ani.

„În 24 martie 2016, Johan Cruyff (68) a încetat din viaţă la Barcelona, înconjurat de familia sa, după o luptă grea cu cancerul. Cu mare tristeţe vă cerem să respectaţi intimitatea familiei în această perioadă dureroasă”, se arată în comunicatul de pe site-ul lui Cruyff.

Johan Cruyff, unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti şi antrenori din lume, a evoluat ca jucător la Ajax, FC Barcelona, Los Angels Aztecs, Washington Diplomats, Levante şi Feyenoord Rotterdam.

El a antrenat echipele Ajax Amsterdam, FC Barcelona şi naţionala Cataluniei.

Johan Cruyff a fost elevul lui Ştefan Kovaci la Ajax, pe vremea când formaţia olandeză câştiga Cupa Campionilor Europeni în sezoanele 1971/1972 şi 1972/1973. La rândul său, Cruyff i-a antrenat în perioada pe care a pregătit FC Barcelona pe Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT