Lituania susţine Croaţia în demersurile pentru aderarea acesteia la spaţiul Schengen

Lituania susţine aspiraţiile Croaţiei de a adera la spaţiul Schengen, la zona euro şi la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), a declarat joi ministrul de externe lituanian Linas Linkevicius, aflat într-o vizită oficială la Zagreb prilejuită de deschiderea ambasadei Lituaniei, transmite Hina.
Iulian Tudor
06 iun. 2019, 14:49
Lituania susţine Croaţia în demersurile pentru aderarea acesteia la spaţiul Schengen

Potrivit oficialului lituanian, preşedinţia croată a Consiliului Uniunii Europene, care va fi asigurată în prima jumătate a anului viitor, va fi una reuşită, iar autorităţile de la Vilnius pot oferi ajutor dacă este nevoie.

”Lituania a prezidat Consiliul UE în 2013 şi ştie cât de complexă este această sarcină”, a spus Linkevicius după întrevederea cu vicepremierul şi ministrul afacerilor externe şi europene croat Marija Pejcinovic Buric, potrivit Agerpres.

La rândul său, şefa diplomaţiei croate a spus că cele două ţări împărtăşesc aceleaşi opinii în numeroase dosare ale politicii externe şi au potenţial de a-şi dezvolta relaţiile, în special pe cele economice. În plus, Croaţia şi Lituania au interese comune în privinţa conectării infrastructurii energetice şi diversificării surselor de energie.

Linas Linkevicius şi Marija Pejcinovic Buric şi-au reiterat sprijinul faţă de politica uşilor deschise promovată de NATO, organizaţie din care fac parte atât Croaţia, cât şi Lituania.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Drăguș – Boutoutaou, decizie tare a lui Reghecampf înainte de FCSB – Corvinul. Exclusiv
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT