LIVE Antena 1 Elveția – Canada ONLINE VIDEO la Cupa Mondială 2026. Cele două formaţii se află pe primele poziţii în Grupa B, fiecare având patru puncte. Canada a început Campionatul Mondial cu un egal, 1-1 cu Bosnia, şi a continuat cu o victorie la scor cu Qatar, 6-0, în timp ce Elveţia a remizat cu Qatar în meciul de deschidere, 1-1, şi a învins-o pe Bosnia-Herţegovina cu 4-1. Concomitent se joacă și celălalt meci al Grupei B de la CM 2026, Bosnia-Herţegovina – Qatar (echipe care au câte un punct).
Interesant este faptul că cele două reprezentative s-au întâlnit o singură dată până acum. Canada s-a impus cu 3-1 într-un meci amical cu Elveţia disputat în 2002. La acea vreme, actualul selecționer al Elveției, Murat Yakin, se afla pe teren în tricoul naționalei sale. Acum, cu două echipe aflate la egalitate de puncte și cu primul loc pe masă, duelul de la Vancouver se anunță unul dintre cele mai atractive ale ultimei etape din faza grupelor.
Elveţia participă pentru a şasea oară consecutiv la un Campionat Mondial, aceasta fiind a 13-a prezenţă din istorie. Cea mai bună performanţă rămâne calificarea în sferturile de finală, reuşită la ediţiile din 1934, 1938 şi 1954, ultima fiind organizată chiar de Elveţia.
Canada participă pentru a treia oară la un Campionat Mondial, fără să fi depăşit până acum faza grupelor. La precedentele două participări, din 1986 şi 2022, a pierdut toate cele şase meciuri disputate.
Citeşte şi: Diana Munteanu, pariu surprinzător la Campionatul Mondial 2026. Ce promisiune a făcut în direct
Canada merge mai departe de pe locul 1 dacă nu pierde cu Elveția. Va termină pe primul loc și va întâlni în 16-imile de finală un loc trei. Dacă pierde, va termina pe locul 2, iar dacă pierde şi Bosnia-Herțegovina câștigă cu Qatar la diferențe de scor care vor duce la un golaveraj superior ex-iugoslavilor, Canada va termina pe locul 3, cu şanse mari de a merge şi aşa mai departe.
Elveția se califică de pe locul 1 cu o victorie cu Canada şi termină pe locul 2 în trei scenarii: egal cu Canada, pierde cu Canada, dar Bosnia-Herțegovina – Qatar se termină egal, pierde cu Canada, dar oricine câștigă dintre Bosnia-Herțegovina și Qatar nu o face la o diferență care să îi aducă un golaveraj mai bun.
Bosnia-Herțegovina se califică de pe locul 2 cu o victorie cu Qatar la scor și Elveția o bate pe Canada la scor. Ar ajunge la 4 puncte ca și Canada, egal în meciul direct, şi îi trebuie golaveraj superior. Bosnia-Herțegovina se poate califica şi de pe locul 3, cu 4 puncte, adică victorie cu Qatar.
Qatar se califică de pe locul 2 cu o victorie cu Bosnia-Herțegovina la scor și Canada o bate pe Elveția la scor. Ar ajunge la 4 puncte ca și Elveția, egal în meciul direct, îi trebuie golaveraj superior. Principala miză rămâne ocuparea locului 3 iar pentru asta trebuie să învingă Bosnia-Herțegovina. Cu 4 puncte sunt peste 99% șanse să prinzi cele mai bune opt locuri 3 din cele 12 în ierarhia grupelor.

Citeşte şi: Baba Vanga, profeție misterioasă despre Cupa Mondială 2026. „Oamenii din întreaga lume o vor vedea”
Elveția: Kobel – Widmer, Elvedi, Akanji, Rodriguez – Manzambi, Xhaka, Freuler – Vargas – Embolo, Ndoye. Selecționer: Murat Yakin
Canada: Crepeau – Johnston, De Fougerolles, Bombito, Laryea – Buchanan, Saliba, Eustaqio, Ahmed – J. David, Larin. Selecționer: Jesse Marsch