Saci cu OASE şi obiecte, ridicate din casa lui Gheorghe Dincă. Suspectul şi-a menţinut declaraţia privind uciderea celor două fete

Gheorghe Dincă, acuzat în cazul dispariţiei tinerelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, a fost adus vineri la locuinţa sa din Caracal, unde anchetatorii au făcut noi percheziţii. Criminaliştii au găsit oase în vegetaţia din curtea lui Gheorghe Dincă, iar acestea urmează să fie expertizate pentru a li se stabili originea, potrivit România TV. De asemenea, au fost ridicate şi mai multe haine. Anchetatorii urmează să spargă şi gropile cimentate din curtea suspectului, ei suspectând că în gropi ar putea fi ascunse cadavre ale victimelor sale. Audiat timp de mai multe ore în noaptea de joi spre vineri la DIICOT Bucureşti, Gheorghe Dincă şi-a menţinut declaraţiile privind uciderea Alexandrei şi a celeilalte tinere, Luiza Melencu, dispărută în luna aprilie, conform avocatului său, Claudiu Lascoschi.
Ionela Marcu
02 aug. 2019, 04:43
Saci cu OASE şi obiecte, ridicate din casa lui Gheorghe Dincă. Suspectul şi-a menţinut declaraţia privind uciderea celor două fete

Procurorii DIICOT au reluat vineri cercetările la locuinţa din Caracal a lui Gheorghe Dincă. Dimineaţă, anchetatorii au intrat din nou în curtea şi în casa lui Gherghe Dincă. Potrivit unor surse judiciare citate de România TV, vor fi cercetate gropile cimentate din curtea criminalului. Pentru asta vor aduce chiar şi un buldozer. Ipoteza lor este aceea că în gropi ar fi putut fi ascunse cadavre ale victimelor monstrului.

 

Purtătorul de cuvânt al DIICOT a declarat că perchezițiile au fost reluate după ce Gheorghe Dincă a oferit noi indicii. Anchetatorii spun că va fi o cercetare criminalistică complexă şi amănunţită. Vor fi sectorizate toate zonele şi cercetate cu echipe diferite.

„În baza unui mandat de percheziţie, am intervenit la domiciliul inculpatului, urmare a preluării dosarului de la DIICOT Craiova. Vom efectua o cercetare criminalistică, complexă şi amănunţită, împreună cu poliţişti de la Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, Institutul de Criminalistică şi Serviciul Criminalistic din Poliţia Capitalei. Când vorbesc de o acţiune complexă mă refer la faptul că vor fi sectorizate toate zonele, vor fi cercetate cu echipe diferite. Vor fi verificate şi gropile acelea cu beton şi ciment, după ce, în prealabil, vom face o degajare a zonelor respective”, a declarat purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime.

De asemenea, la nouă zile de la dispariţia Alexandrei, criminaliştii au prelevat amprente de pe porţile curţii lui Gheorghe Dincă.

La cercetări participă şi Gheorghe Dincă, care a fost adus de la Bucureşti.

Gheorghe Dincă a fost audiat în noaptea de joi spre vineri timp de nouă ore la sediul DIICOT. La ieşire, avocatul său a afirmat că acesta şi-a menţinut declaraţiile conform cărora le-a ucis pe Alexandra Măceşanu şi pe Luiza Melencu, o altă tânără de 18 ani dispărută în luna aprilie.

Tot vineri, ar urma să fie prezentate rezultatele probelor şi resturilor presupus umane preluate de la locuinţa bărbatului.

Anchetatorii au luat decizia de a amâna testarea lui Gheorghe Dincă cu aparatul poligraf.

Gheorghe Dincă a fost dus joi la Institutul de Medicină Legală, el susţinând că a fost agresat în momentul reţinerii.

Citeşte şi: Gheorghe Dincă a cerut certificat medical pe motiv că a fost agresat timp de 3 ore de poliţişti. Surse IML: Nu avea semne de violenţă

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Gigi Becali, dat „dispărut” imediat după ce Meme Stoica și-a dat demisia de la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Alexandru Nazare confirmă indexarea pensiilor: „Trebuie să o facem, va fi”. Ce spune despre reducerea TVA la alimente
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
Noul antrenor de la FCSB a numit echipa favorită la câștigarea SuperLigii: ”Cea mai puternică!”
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari de la șefa Casei de Pensii. Mica Recalculare a dosarelor e la final
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România