Prima reacţie de la Cotroceni: România are prim ministru, preşedintele nu are motiv să numească un interimar

Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al lui Klaus Iohannis, a anunţat că preşedintele nu are niciun motiv constituţional să numească un prim ministru interimar, atâta vreme cât România are un premier în funcţie. Klaus Iohannis face apel la cele douăpartide ale coaliţiei PSD - ALDE să încheie cât mai repede criza politică declanşată la nivelul guvernului.
Filip Stan
15 iun. 2017, 07:48
Prima reacţie de la Cotroceni: România are prim ministru, preşedintele nu are motiv să numească un interimar

UPDATE Declaraţia a purtătorului de cuvânt al preşedintelui, Mădălin Dobrovolschi, transcrisă de Administraţia Prezidenţială:

Vă informez că Președintele României a primit scrisoarea semnată de președinții PSD și ALDE, prin care aceștia anunță că au retras Guvernului sprijinul politic.

Președintele României a luat act de faptul că în interiorul Coaliției de guvernare a apărut o nemulțumire în ceea ce privește activitatea Executivului și că se dorește schimbarea întregului Cabinet.

În acest sens, Administrația Prezidențială face următoarele precizări legate de procedură:

Potrivit art. 106 din Constituția României, „funcția de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege”. Conform art. 107 din Legea Fundamentală,  „Dacă primul-ministru se află în una dintre situațiile prevăzute la articolul 106, cu excepția revocării, sau este în imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile, Președintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern”.  Deocamdată nu ne aflăm în niciuna din situațiile menționate în Constituție. 

Când funcția de prim-ministru va deveni vacantă, fie ca urmare a demisiei primului-ministru sau prin adoptarea în Parlament a unei moțiuni de cenzură, Președintele României va declanșa procedurile constituționale în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru.

În situația în care Guvernul va fi demis conform Constituției, Președintele României va urma cu celeritate pașii procedurali prevăzuți în Legea Fundamentală.

Președintele solicită soluționarea urgentă a crizei din interiorul Coaliției de guvernare pentru a se evita instabilitatea politică. Rezolvarea crizei interne a Coaliției este strict responsabilitatea partidelor din care este alcătuită. Președintele României garantează respectarea Constituției în cadrul acestei proceduri.

Citeşte şi: Dragnea caută un nou premier, Grindeanu aşteaptă singur demisiile miniştrilor la guvern. Agenda premierului UPDATE

Mădălina Dobrovolschi, declaraţie de presă:

Preşedintele a primit scrisoarea preşedinţilor PSd şi ALDE prin care anunţă că au retras sprijinul politic guvernului.

Preşedintele a luat act că se doreşte schimbarea întregului cabinet.

Potrivit art 106 şi 107 din Constituţie, preşedintele poate desemna premier interimar în anumite situaţii.

Deocamdată nu ne aflăm în niciuna din situaţiile din Constituţie.

Dacă Guvernul va fi demis conform Constituţiei, preşedintele va urma cu celeritate paşii din Constituţie.

Rezolvarea crizei din coaliţie este strict responsabilitatea partidelor din coaliţie.


ARTICOLUL 106

Încetarea funcţiei de membru al Guvernului  

Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

ARTICOLUL 107

Primul-ministru  

(1) Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaţilor sau Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.
(2) Preşedintele României nu îl poate revoca pe primul-ministru.
(3) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.
(4) Prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.


DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Îi paște o nouă sancțiune?! Steagul Ținutului Secuiesc, în tribune la Csikszereda – FCSB. Cum a fost mascat pe transmisia TV. Foto
Capital.ro
Permis 2026. Reguli privind preschimbarea, reînnoirea și valabilitatea. În ce situații nu mai poți păstra documentul românesc
Playtech.ro
Ce fac dacă vecinul refuză să plătească jumătate din gard?. Sfatul unui avocat, paşi de urmat pentru rezolvarea problemei
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul jucător din SuperLigă nu vrea să meargă la Insula Iubirii: ”Tu ai văzut câte cupluri s-au despărțit?”
MediaFlux
Un nou program de finanțare pentru români. Se pun în joc milioane de euro
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România