Liviu Dragnea: Avem ca obiectiv reabilitarea sistemului de irigaţii. Peste trei ani vor fi 2 milioane de hectare irigabile

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat vineri, în cadrul unei deplasări în judeţul Ialomiţa, că partea de irigaţii este şi rămâne una strategică, guvernul Grindeanu având ca obiectiv reabilitarea sistemului de irigaţii, astfel încât, până în 2020, să existe două milioane de hectare de pământ irigabile.
Filip Stan
12 mai 2017, 14:34
Liviu Dragnea: Avem ca obiectiv reabilitarea sistemului de irigaţii. Peste trei ani vor fi 2 milioane de hectare irigabile

“Partea de irigaţii pentru noi a fost şi rămâne strategică. Avem două obiective majore în acest domeniu: reabilitarea sistemului de irigaţii şi 1.980 milioane de hectare. Cred că în până în 2020 vom găsi şi celelalte 20.000 de hectare. Practic 2 milioane de hectare care vor fi irigabile. Şi al doilea obiectiv strategic era să aducem apa pe canalele principale gratuit”, a afirmat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a mai spus că, în prezent, sunt cereri pentru a iriga 400.000 de hectare.

„Sunt economii foarte mari. Pe de-o parte costurile sunt mult mai mici pentru cei care vor să irige. Apa fiind gratuit, majoritatea udătorilor au început să facă cereri. În acest moment sunt cereri pentru a iriga 400.000 de hectare. Creşte foarte mult producţia, la unele soiuri se dublează, la alte soiuri creşte cu 50%”, a completat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Liviu Dragnea a susţinut că „al doilea obiectiv îl reprezintă extinderea sistemului de irigaţii”.

„Eu i-am cerut ca în acest an să nu se concentreze pe nimic altceva decât pe toate procedurile pentru a atinge primul obiectiv. Anul viitor putem discuta despre extinderea sistemului de irigaţii”, a conchis liderul PSD.

Marţi a fost votată în Camera Deputaţilor o lege care modifică Legea irigaţiilor. Actul normativ, care se află la promulgare, prevede că toate costurile cu apa, până la staţia de punere sub presiune, urmează să fie suportate de ANIF.

Potrivit programului de guvernare, pentru refacerea şi extinderea sistemului de irigaţii pentru perioada 2017-2020 vor fi alocate sumele de 1,14 miliarde de euro de la bugetul de stat şi 342 de milioane de euro din fonduri europene.

Dragnea: roșiile cultivate în cadrul Programului de sprijin pentru tomate sunt curate sută la sută

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a dat asigurări, vineri, că roșiile cultivate în cadrul Programului de sprijin pentru tomate nu conțin pesticide sau alte produse chimice, analizele efectuate de Ministerul Agriculturii demonstrând acest lucru.

„Au început deja discuții în presă că sunt pline de pesticide, că sunt pline de chimicale. Ministerul, așa cum s-a stabilit de la început, (…) a făcut analizele necesare, analize care continuă la toți producătorii. Sunt curate sută la sută și eu îi rog pe cei care mai promovează pe televiziuni așa ceva să ceară la Ministerul Agriculturii, să vadă care sunt rezultatele analizelor”, a declarat Liviu Dragnea, în timpul unei vizite în județul Ialomița.

El a subliniat că toți producătorii s-au angajat să producă ecologic, în caz contrar riscând excluderea din Programului de sprijin pentru tomate.

„Este roșie românească, este roșie curată. Dacă mai țineți minte gustul roșiilor românești, cine mușcă din asta își dă seama că nu are nimic, (…) nu are nici pesticide. Cei care au mai lucrat prin solarii știu cum se spune, că ‘îi dă la coadă’ ca să se facă mai repede. Nu există așa ceva, pentru că ar ieși din program. Sunt roșii curate”, a mai spus liderul PSD.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Darius de la Mireasa a spus adevărul despre împăcarea cu Alexandru. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi 
Fanatik.ro
Prima reacție a lui Marius Șumudică după ce a refuzat oferta lui CFR Cluj: „Am principiile mele!”. Ce spune despre variantele Mutu și Kopic
Capital.ro
România pierde aproximativ 680 MW după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Importurile de energie devin principala soluție pentru acoperirea deficitului
Playtech.ro
Ai trimis bani către un IBAN greșit. Mai poți anula transferul după ce a fost făcut?
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe
iamsport.ro
Consideră că Becali trebuie să aducă alt antrenor în locul lui Baciu la FCSB: ”Nu ar trebui păstrat principal!”
MediaFlux
Horoscop 13 august. Zi cu ghinion pentru unele zodii! Cine trebuie să fie atent la bani, certuri și decizii greșite
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat