Liviu Dragnea anunţă alianţă PSD-PNŢCD-Partidul Ecologist Român pentru alegerile europarlamentare VIDEO

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat joi că PNŢCD şi Partidul Ecologist Român susţin PSD la europarlamentare, la conferinţă fiind prezenţi şi liderii celor două partide. Aurelian Pavelescu (PNŢCD) a afirmat că Chris Terheş provine dintr-o familie de ţărănişti
Ionela Marcu
28 mart. 2019, 15:16
Liviu Dragnea anunţă alianţă PSD-PNŢCD-Partidul Ecologist Român pentru alegerile europarlamentare VIDEO

În aceste zile am avut mai multe discuţii cu preşedintele PNŢCD şi preşedintele PER care au decis ca, în condiţiile în care au strâns peste 200.000 de semnături fiecare partid, respectiv 263.000 de semnături PER, 209.000 senmături PNŢCD, să nu depună liste, pentru a susţine la alegerile europarlamentare PSD”, a afirmat Dragnea.

El a spus că s-a întocmit în acest sens şi un protocol de susţinere, care va fi semnat de liderii celor două formaţiuni.
„Linia politică a PNŢCD a fos anunţată cu un an în urmă câmd am susţinut mitingul îpotriva abuzurilor organizat de PSD-ALDE. Am vorbit încă de atunci că PNŢCD este dator, prin doctrina lui, să apere democraţia înainte de toate, naintea intereselor de partd, aşa cum ar trebui să facă orice partid politic. Ce s-a întâmplat de la preluarea mandatului de către preşedintele Klaus Iohannis sunt lucruri care ne-au cutremurat pe toţi. Au fost dezvăluiri nenumărate în ultimii mulţi ani, o caracatiţă care a acaparat statul”, a afirmat liderul P NŢCD Aurelian Pavelescu.

Pavelescu a spus că pe listele PSD se regăseşte şi Chris Terheş, propus de PNŢCD, pentru că provine dintr-o veche familie de ţărănişti.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT