Liviu Dragnea, despre ministrul Cuc: Băiatul acesta tânăr, eu n-am avut iniţial încredere în el, dar a pus ordine, are minte

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, în cursul unei vizite în Olt împreună cu ministrul Agriculturii, că iniţial el nu a avut încredere în ”băiatul acesta tânăr” de la Transporturi, Răzvan Cuc, dar acesta ”a pus ordine”, ”are minte”.
Iulian Tudor
15 mai 2017, 11:17
Liviu Dragnea, despre ministrul Cuc: Băiatul acesta tânăr, eu n-am avut iniţial încredere în el, dar a pus ordine, are minte

Întrebat când se va face ordine în infrastructură, instituţional, preşedintele PSD a răspuns: „A început să se facă ordine. În primul rând trebuie pusă rânduială în infrastructură în modul în care se iau deciziile şi o spun cu satisfacţie că baiatul acesta tânăr de la Transporturi – eu nu am avut iniţial încredere în el – cu tot ceea ce face mie îmi dă semne bune. A pus ordine, are un câmp de acţiune foarte mare. Este un baiat tânăr care are minte. Cum spune domnul ministru (Petre Daea – n.r.) nu-i sună mintea ocupat”.

Preşedintele a mai spus că autostrăzile sunt prioritare în privinţa infrastructurii: „Cele două autostrăzi: coridorul IV şi autostrada Transilvania, Craiova – Piteşti, Sibiu – Piteşti”.

Întrebat despre ce ar trebui făcut în legislaţie pentru ca procedurile să nu mai fie atât de greoaie, Dragnea a spus că „s-a făcut iniţial, dar ne-au oprit cei de la Bruxelles”, el subliniind că trebuie luate măsuri pentru a ieşi din acest „bâlci”.

„Trebuie să se dea posibilitatea instituţiilor care organizează licitaţiile aşa cum este în multe ţări din Vest, adică ca să nu se mai lungească sau să nu se mai întârzie 2-3 sau chiar 4 ani de zile prin instanţe. Să se dea posibilitatea instituţiei care a contractat, a luat o decizie şi să-şi asume – dacă sunt alţii care vor să lungească iar 2-3 ani de zile prin procese şi la final să ajungă tot la soluţia iniţială – să înceapă lucrarea şi dacă instanţa decide altfel la un moment dat peste 2 ani de zile să fie o justă despăgubire pentru cel care să zicem a fost nedreptăţit, dar să nu fie mai mare decât cota din profitul estimat şi pus în documentaţia de licitaţie. Altfel nu se iese din acest bâlci. Pentru că în nicio ţară din Europa nu se întâmplă aşa. (…) Numai la noi se fac tot felul de experimente şi ne mirăm de ce nu avem infrastructură mare. Ieri am fost la Bistriţa şi îmi spune preşedintele de consiliu de acolo că se ruga public ca astăzi să-i vină o decizie de la instanţă de la Cluj după un an şi jumătate de procese. Sper să înceapă o lucrare. Ori, aşa nu poţi să dezvolţi România. Se pierd banii, se pierd finanţările, se învechesc proiectele. Că faci un studiu de fezabilitate astăzi, faci proiectul peste 6 luni de zile şi ajungi să faci lucrarea peste 3 ani. Peste 3 ani de zile sunt alte costuri, pot fi tehnologii care se învechesc. Aşa nu dăm înainte. Din cercul acesta vicios trebuie să ieşim cu curaj, cu transparenţă, cu respectarea normelor europene. Dar nu putem să stăm cu banii în mână sau în sertare şi lucrurile să nu se facă”, a subliniat Dragnea, potrivit news.ro.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Acuze dure la adresa oltenilor după Hermannstadt – Universitatea Craiova 0-2: “Am vrut să-i perpelesc. Suntem mici și nu ne ajută nimeni”
Capital.ro
Reguli la bloc. Lege pentru toți proprietarii. Fapta care nu poate fi sancționată, chiar dacă nu există acordul asociației de proprietari
Playtech.ro
Cum face Cătălin Scărlătescu piftia de casă. Rețeta moștenită de la bunica lui
Adevarul
Băsescu cere desființarea Coaliției și-l atacă pe Grindeanu: „Crede că obligația lui e să servească doar PSD”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Noi întreruperi ale curentului electric în București, Ilfov și Giurgiu. Zonele unde alimentarea cu energie va fi oprită temporar
iamsport.ro
Omul care i-a acuzat direct pe Becali, Varga și Rotaru, victima a două tentative de asasinat: ”Sunt urme de otravă, dar să nu spuneți că v-am zis eu!”
MediaFlux
Avertisment dur pentru români! Va conta unde locuiesc și ce loc de muncă au
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online