LIVIU DRAGNEA, înainte de verdict: „Am emoţii”. Procurorii cer închisoare cu executare

Ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, a declarat marți că are emoții pentru ziua de 6 mai, când Înalta Curte de Casație Justiție (ÎCCJ) se va pronunța în dosarul "Referendumul", dar a susținut că este nevinovat și a precizat că după sentință va vorbi "mai multe lucruri".
Ionela Marcu
05 mai 2015, 12:47
LIVIU DRAGNEA, înainte de verdict:

ÎCCJ urmează să se pronunțe miercuri în Dosarul „Referendumul”. Procurorul de ședință al DNA a cerut pedeapsă cu executare pentru acuzațiile care i se aduc lui Liviu Dragnea în dosarul „Referendumul”.

Întrebat dacă are emoții, Liviu Dragnea a răspuns: „Bineînțeles”.

Potrivit acestuia, împotriva sa nu există nicio probă „serioasă”, ci doar „afirmații, considerații, deducții”.

„Eu sunt absolut convins de nevinovăția mea, mi-am susținut-o cu tărie în toată această perioadă. Nici eu și cred că nici instanța n-a identificat vreo probă serioasă la procuror. Este vorba de un șir de afirmații, considerații, deducții, presupuneri și eu sper ca mâine decizia să fie de achitare”, a spus Liviu Dragnea, în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

CITEŞTE ŞI Ponta, despre DOSARUL REFERENDUMUL: Dacă cineva ştie că s-a comis ceva ilegal, se sesizează

Pe de altă parte, întrebat ce va face dacă va fi condamnat în acest dosar, Dragnea a afirmat că nu a răspuns niciodată la această întrebare, din superstiție.

„Știți bine ce voi face, numai că n-am vrut să răspund niciodată la întrebarea asta, din superstiție. Răspunsul e inclus în întrebare. (…) Așa cum în acești mai mult de doi ani de zile m-am ferit să comentez și am fost foarte rezervat în comentarii pentru a nu fi acuzat că influențez justiția — spre deosebire de alții, în frunte cu Băsescu, care au tot influențat în cazul ăsta și care au tot presat — așa voi face și eu, după sentință voi vorbi mai multe lucruri„, a spus ministrul.

ÎCCJ urmează să se pronunțe miercuri în dosarul „Referendumul”. Procurorul de ședință al DNA a cerut pedeapsă cu executare pentru acuzațiile care i se aduc lui Liviu Dragnea în dosarul „Referendumul”.

Procurorul nu a formulat un cuantum al pedepsei și a spus că este atributul instanței supreme să o stabilească.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT