Dragnea nu-şi mai dă demisia de la şefia PSD: „Am reflectat, rămân preşedintele partidului”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, că va rămâne la conducerea formațiunii social-democrate ca urmare a rezultatelor înregistrate la alegerile locale de duminică.
Iulian Tudor
05 iun. 2016, 19:31
Dragnea nu-şi mai dă demisia de la şefia PSD:

„Da, am reflectat, rămân președintele PSD. După această zi în care, în opinia mea și nu numai a mea, românii, cei care ne-au susținut, se pare că au susținut programul nostru, se pare că au susținut obiectivele asumate la congresul nostru din octombrie, se pare că stilul nostru nou de a face politică, să evităm disputele, să evităm războiul de dragul războiului și să avem o atitudine pozitivă și de construcție, se pare că asta a contat. De asemenea, faptul că avem peste 20.000 de candidați noi și am deschis toate organizațiile către societatea civilă, către societate în general și către comunități arată că oamenii au înțeles și că ne sprijină. Nu avem toate datele, dar se pare că suntem singurul partid care a înțeles în ce direcție merge societatea, viteza cu care se schimbă această societate. Suntem pe drumul bun. Nu este final, este o primă etapă, vom avea o a doua etapă după alegerile parlamentare, când vom avea un procent mai mare de candidați noi, iar ultima etapă va fi în 2017, când vom pregăti noul leadership al partidului după ce să sperăm că PSD va forma guvernul„, a afirmat Liviu Dragnea, duminică, la sediul PSD.

El consideră că a fost o campanie electorală puțin diferită față de ce a fost până acum, din cauza legislației.

Întrebat dacă PSD vrea să preia guvernarea acum, Dragnea a spus că acest lucru nu este posibil.

„Eu sunt un om responsabil. Toate deciziile pe care le-am luat astă vară, de când am fost ales președinte interimar, dovedesc că astăzi au fost decizii bune, nu greșite. Au fost colegi care la un moment dat au avut o atitudine mai războinică, pe mine mă interesează în primul rând stabilitatea acestei țări. Am văzut, de exemplu, un lucrător la o bancă care își dădea cu părerea că dacă PSD câștigă alegerile, România intră în instabilitate. Îi spun că bate câmpii, asta este expresia, și o să sesizăm și conducerea acestei multinaționale. Nu vrem să preluăm guvernarea acum, pentru că nu putem. Orice moțiune de cenzură care ar putea trece ne aduce în fața președintelui Iohannis, care sigur nu va pune un premier de la PSD, care sigur va face o propunere pe care noi nu o vom putea accepta și putem ajunge să intrăm în câteva zile în instabilitate cu consecințe economice pe care nu le dorește nimeni”, a arătat președintele PSD.

Dragnea a precizat că după alegerile parlamentare cetățenii vor hotărî cine va forma Guvernul. „După alegerile din toamnă, cetățenii vor hotărî. Nici Iohannis, nici Laurențiu Ștefan (consilier prezidențial — n.r.). Garanția va fi legitimitatea dată de vot. Indiferent cine este la Cotroceni, nu își va putea permite vreodată să nu respecte votul cetățenilor„, a menționat el.

Liviu Dragnea a mai arătat că în toate sectoarele din București candidații PSD stau bine, cu excepția unuia, unde diferența dintre candidatul PSD și contracandidatul său este foarte mică. Potrivit liderului PSD, social-democrații ar câștiga Sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
A primit interdicție în UE și a avut o perioadă grea, dar a reușit să se redescopere. Ce face sportiva considerată una dintre cele mai frumoase handbaliste sârbe
Capital.ro
Nu este Maldive, dar seamănă cu ele: noul paradis turistic construit de Arabia Saudită la Marea Roșie
Playtech.ro
Reguli noi pentru autorulote. Ce sisteme de siguranță devin obligatorii din iulie 2026
Adevarul
Temeri în școlile unde profesionala devine liceu: clasele riscă să fie formate din corigenți și elevi care nu au susținut Evaluarea Națională
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă aeriană în Tulcea! Mai multe drone au fost detectate lângă Chilia şi Ismail
iamsport.ro
S-a aflat după 26 de ani! Motivul rupturii totale dintre Gică Hagi și Victor Pițurcă: ”A fost un exces de mândrie și de încăpățânare”
MediaFlux
520 de lei în plus la pensie. Românii care primesc acești bani în fiecare lună
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?