Liviu Dragnea: PSD ar putea iniţia un proiect de lege privind salarizarea

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri seara, că social-democraţii iau în calcul depunerea unei iniţiative legislative privind salarizarea în sistemul bugetar, în condiţiile în care Ministerul Muncii nu a prezentat Parlamentului proiectul de lege.
Iulian Tudor
11 feb. 2016, 06:59
Liviu Dragnea: PSD ar putea iniţia un proiect de lege privind salarizarea

„Cred că sunt trei luni sau mai mult de trei luni de când s-a instalat noul Guvern. Am înţeles că doamna Plumb i-a înmânat proiectul de lege. La cheie înseamnă că i-a înmânat proiectul de lege. Am înţeles, de asemenea, că în urma înţeleptei analize a dumneaei şi vorbind cu cei din Direcţia de specialitate, nu era o fundamentare (…) dar în trei luni de zile, totuşi, nu a venit nimic de la Ministerul Muncii”, a declarat Liviu Dragnea, potrivit Mediafax.

El a susţinut că deja au existat discuţii în grupurile parlamentare ale PSD cu privire la iniţierea unui proiect. „O să vorbim şi cu colegii de la ALDE, şi cu colegii de la UNPR să începem noi o dezbatere în Parlament şi să iniţiem noi în Parlament (un proiect de lege n.r.)„, a spus Dragnea.

Ministrul Muncii, Claudia Costea, a declarat recent că fostul ministru Rovana Plumb i-a predat un proiect de lege fără note de fundamentare. „Doamna Plumb mi-a înmânat un proiect al Legii salarizării unitare, care fusese finalizat în luna septembrie (…) din păcate, nu înţeleg de ce domnia sa nu l-a promovat, dacă era la cheie. În urma discuţiilor pe care le-am avut cu colegii din direcţiile de specialitate am constatat că nu exista o fundamentare, deci un calcul de impact economic, astfel încât eu nu am putut să procedez la eliberarea în circuit a acestui document”, explicat ministrul Muncii.

La începutul lunii ianuarie, Guvernul a anunţat că vicepremierii Costin Borc şi Vasile Dâncu, ministrul Muncii, ministrul Justiţiei şi reprezentanţii confederaţiilor sindicale vor forma un grupe de lucru care vor elabora, într-o lună, noul proiect al Legii salarizării bugetare, care va cuprinde şi criterii de performanţă.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT