Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae au depus un proiect de lege pentru ca BNR să aducă în ţară rezerva de aur

Liderul PSD Liviu Dragnea şi senatorul PSD Şerban Nicolae au depus, miercuri, la Senat, pentru dezbatere în regim de urgenţă, un proiect de modificare a Legii privind Statutul Băncii Naţionale a României, prin care stabilesc aducerea în ţară a rezervelor de aur ale BNR.
Iulian Tudor
27 feb. 2019, 18:47
Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae au depus un proiect de lege pentru ca BNR să aducă în ţară rezerva de aur

Proiectul prevede că BNR urmăreşte menţinerea rezervelor la un nivel adecvat tranzacţiilor externe ale României.

„Dacă există pericolul diminuării rezervelor, până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi în cazul în care diminuarea s-a produs, Banca Naţională a României prezintă Parlamentului şi Guvernului, de îndată, un raport privind situaţia rezervelor şi cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere. Raportul va conţine recomandările Băncii Naţionale a României privind politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru preîntâmpinarea sau remedierea situaţiei”, prevede proiectul legislativ.

„Din rezerva constituită, Banca Naţională a României poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obţinerii de venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice. Depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă”, stabileşte un alt articol al proiectului.

Potrivit expunerii de motive, „evoluţia economiei româneşti din ultimii ani indică o tendinţă pozitivă, cu creştere economică constantă, solidă şi sustenabilă, cu inflaţie moderată, în limite controlabile şi cu o stabilitate predictibilă a monedei naţionale”. Dragnea şi Nicolae susţin că, în acest context, se poate modifica politica BNR privind constituirea şi administrarea depozitelor de aur.

„Nimic din situaţia economică a României nu mai justifică păstrarea unei asemenea cantităţi de aur ca rezervă în străinătate, cu costurile aferente, deloc de neglijat, în condiţiile în care această rezervă poate fi păstrată şi suplimentată, în mod corespunzător, în depozite din ţară”, se mai arată în expunerea de motive, potrivit căreia deţinerea unei cantităţi de aur în depozite constituite în străinătate nu trebuie, în mod necesar, interzisă, dar „aceasta ar trebui limitată cantitativ şi condiţionată de obţinerea unor venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice”.

În prezent, 65% din rezerva de aur este păstrată la Banca Angliei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT