Liviu Luca, cel mai bogat sindicalist, şi-a tras conac de 15 milioane de lei din banii petroliştilor

Considerat unul din cei mai bogaţi sindicalişti, Liviu Luca, fost lider al angajaţilor din Petrom, a fost reţinut, luni seară, de DIICOT Ploieşti, pentru instigare la delapidare, spălare de bani şi constituire de grup infracţional. Acesta a folosit nu mai puţin de 15 milioane de lei din conturile PSV Company pentru a-şi construi "Conacul Luca". Conacul a fost trecut în sarcina unei firme agreate care ulterior l-a vândut părinţilor omului de afaceri, iar la rândul lor l-au transmis prin donaţie nepoatelor lui Liviu Luca, fete minore.
Filip Stan
23 feb. 2016, 07:01
Liviu Luca, cel mai bogat sindicalist, şi-a tras conac de 15 milioane de lei din banii petroliştilor

Banii PSV Company au fost folosiţi de omul de afaceri Liviu Luca pentru numeroase construcţii, pe un teren de peste 30.000 de metri pătraţi, ansamblul având denumirea în actele ridicate de anchetatorii DIICOT de ”Conacul Luca”, iar între structurile imobile se numără şi o piscină acoperită de 60 de metri pătraţi, spun surse judiciare pentru News.ro.

De asemenea, în documentul redactat de procurori se arată că Liviu Luca „a creat o adevărată structură, subordonând practic SC PSV COMPANY SA intereselor sale personale, folosindu-se nu numai de fondurile, ci şi de oamenii care erau angajaţi la această societate, care în realitate au lucrat pentru construcţia imobilului său”.

Lucrarea de la Păuleşti era deja supraveghetă de personal angajat la Petromservice şi păzită de personal Petromservice, susţine Radu Florea, director general al uneia dintre firmele implicate, conform declaraţiei din dosarul DIICOT.

În mai multe documente emise în legătură cu construcţia imobilului din Păuleşti a lui Liviu Luca se face referire la faptul că acestea privesc ”Ansamblul Luca”, ”Conac familie Luca”.

Astfel, ”în referatul …întocmit de arhitect Barthon ştefan Emil Adrian, se face referire la ”Ansamblul Luca (conac familie Luca)”, în memoriul de arhitectură privind Obiectul de investiţie Construcţie imobile noi, se arată că acesta priveşte ”Conac familia Luca, locuinţă S+P+E şi anexă gospodărie”, memoriul fiind întocmit de arhitect Raluca Buzdugan, în proiectul întocmit de Vlad Simionescu & Asociaţii Arhitecţi, se arată că acesta priveşte ”Ansamblul Luca””, se arată în acte ale anchetatorilor.

Citeşte şi: Sindicalistul Liviu Luca, reţinut de DIICOT Ploieşti

Ansamblul este format din trei corpuri de clădire (corp A pe parter, corp B şi C pe subsol, parter şi etaj) cu destinaţia de locuinţă unifamilială. se mai arată în documentele construcţiei, citate de anchetatori.

Sursele citate au mai precizat că, în 10 aprilie 2003, a fost emisă de  Primăria Comunei Păuleşti, judeţul Prahova, urmare cererii lui Liviu Luca, autorizaţia pentru executarea lucrărilor pentru ”Conac – compus din locuinţă Sp+P+E, anexe gospodăreşti, piscină acoperiă, fosă septică, împrejmuire teren şi racord utilităţi”. Trei ani mai târziu, a fost emisă, ca urmare a cererii adresată de Lidia Cristina Luca, mama lui Liviu Luca, autorizaţia pentru ”locuinţă lemn (P), alei, spaţiu parcare şi utilităţi pentru terenul situat în sat Păuleşti, comuna Păuleşti, jud. Prahova”.

Potrivit procurorilor, în iunie 2004, pentru a ascunde sursa banilor necesari pentru construcţia acestui ansamblu de locuinţe, şi cine este în realitate adevăratul beneficiar, lucrarea este predată societăţii Professional Corpconsult SA, care doreşte să-şi construiască un sediu social pentru sine în localitatea Păuleşti, pe amplasamentul unde Luca dorea să-şi construiască ansamblul de locuinţe, iar construcţia a fost finalizată în luna mai 2009.

Ulterior, ansamblul de locuinţe este vândut de către Profesional Corpconsult părinţilor lui Liviu Luca, respectiv Victor Luca şi Lidia Luca, după care aceştia îl donează nepoatelor lui Liviu Luca, respectiv două minore, imobilul revenind astfel în folosinţa lui Liviu Luca. În prezent acesta locuieşte în imobil, împreună cu soţia sa şi cu familia fiicei sale, Roxana Dumitrache.

Liviu Luca, fost lider al Sindicatului din Petrom, a fost reţinut, luni seară, de DIICOT Ploieşti, pentru instigare la delapidare, spălare de bani şi constituire de grup infracţional.

Potrivit DIICOT, în cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2005-2009, Liviu Luca a iniţiat şi constituit împreună cu mai multe persoane un grup infracţional organizat care a avut ca scop obţinerea de fonduri materiale din patrimoniul SC PSV Company SA (fosta SC Petromservice SA), iar ulterior utilizarea sumelor de bani însuşite fraudulos, pentru construirea unui ansamblu de locuinţe în comuna Păuleşti, judeţul Prahova, al cărui ”adevărat beneficiar a fost suspectul mai sus menţionat”.

”În urma cercetărilor făcute în cauză s-a stabilit că în perioada 21 iulie 2005 – 6 martie 2009, SC PSV Company SA a virat în mod nelegal  către SC Edilconst SA, în interesul suspectului Liviu Luca, suma  de 14.589.389,82 lei reprezentând lucrări de construcţii executate la Ansamblu sediu social şi anexe SC Profesional Corpconsult SA – Păuleşti, prin aceste activităţi frauduloase SC PSD Company SA (fostă SC Petromservice SA), fiind prejudiciată cu suma de 14.589.389,82 lei, se arată într-un comunicat al DIICOT.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ce povesteau Gheorghe Moldovan, arbitrul găsit mort, și Irina despre căsnicia lor în urmă cu un an. Cât de îndrăgostiți erau: "Împreună putem..."
Fanatik.ro
Compania din România a cărei imagine este Simona Halep a solicitat insolvența: „O decizie dificilă”
Capital.ro
Se schimbă regulile pe piața muncii din Germania. Ce urmează pentru românii care lucrează la marile companii
Playtech.ro
Temperaturile au coborât sub zero grade Celsius în mai multe localități din România. Cum va fi vremea în următoarele zile
Adevarul
Putin ar fi călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se anunță noi scumpiri la raft. Fructele, legumele și pâinea ar putea costa mai mult în această toamnă
iamsport.ro
A plecat de la CFR Cluj în vară, dar deja nu mai este dorit de noul club: ”Vor să scape de el!”
MediaFlux
Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie. Ce nu ai voie să faci pe 1 octombrie pentru a nu aduce ghinionul asupra ta
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte