Localnicii din satele din Vâlcea, rămase izolate din cauza inundaţiilor, îşi pot exercita dreptul de vot

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. Localnicii din cele două sate vâlcene care au rămas izolate în urmă cu o săptămână din cauza inundaţiilor, vor putea să-şi exercite dreptul la vot, după ce au fost realizate, "în timp record" drumuri de acces care le vor permite să ajungă la secţiile de votare la care sunt arondaţi.
Iulian Tudor
25 mai 2014, 07:34
Localnicii din satele din Vâlcea, rămase izolate din cauza inundaţiilor, îşi pot exercita dreptul de vot

ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014. „Cei din Dosul Râului au în funcţie o punte pietonală peste râul Topolog, care a fost finalizată în timp record, aş spune, de militari. Aşadar, cei 150 de săteni pot să îşi exercite dreptul constituţional de vot la secţia la care sunt arondaţi, din comuna Nicolae Bălcescu. Din discuţiile cu primarul oraşului Berbeşti, am înţeles că Exploatarea Minieră a reuşit şi în cazul cătunului Amzuleşti să execute un drum de acces prin halda de steril, astfel încât să nu existe probleme. Deci, la ora asta, nu mai există, în judeţul Vâlcea, oameni sau cătune izolate„, a precizat prefectul Dumitru Cornoiu, potrivit Agerpres.

Acesta s-a deplasat, duminică dimineaţă, în zona comunei Nicolae Bălcescu, pentru a se informa cu privire la stadiul lucrărilor la noul pod rutier, executat de militari.

În judeţul Vâlcea sunt aşteptaţi duminică, la urne, un număr de 338.252 de alegători, care vor putea să-şi exercite dreptul la vot în 425 de secţii, dintre care 88 se află pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea.

Citeşte şi: ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014: MAI: 579 de tineri împlinesc în ziua alegerilor vârsta de 18 ani

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Jensen Huang și misterul gecii de 960.000 de dolari. Dezvăluirile care au încins internetul
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Zelenski anunță că Europa va fi prezentă la masa următoarei runde de negocieri cu Moscova privind războiul. Atac rusesc asupra oraşului ucrainean Viniţa
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România