Locul din Europa unde au fost 30 de grade în decembrie. Unii fac bradul, iar alții plajă

Un nou record de căldură pentru luna decembrie a fost înregistrat marţi, în Spania, cu un vârf de 29,9 grade Celsius la Malaga. Oamenii au lăsat la o parte pregătirile de sărbători și au ieșit pe plajă să se bronzeze.
Filip Stan
13 dec. 2023, 13:01
Locul din Europa unde au fost 30 de grade în decembrie. Unii fac bradul, iar alții plajă

Într-o țară din Europa, în loc să se pregătească de venirea lui Moș Crăciun, oamenii se pregătesc să facă plajă. În Spania, respectiv în Malaga, temperaturile au atins un nou record pentru luna decembrie. Nu mai puțin de 30 de grade Celsius s-au înregistrat, potrivit Agenţiei Meteorologice Naţionale din Spania.

Citește și: România, lovită de un ciclon polar, temperaturi resimţite de MINUS 25 de grade Celsius. ANM: Vor fi precipitații în toată țara

Temperaturi record la mijloc de decembrie în Europa

Precedentul record înregistrat în Spania, în 10 decembrie 2010, tot în zona Andaluziei, arăta o temperatură de 29,4 grade Celsius. Marți, meteorologii au transmis că temperatura a fost, de această dată, cu 0,5 grade mai mare, respectiv 29,9 grade Celsius. Această temperatură neobișnuită pentru data din calendar a apărut în contextul în care în sudul peninsulei iberice circulă de mai multe zile curenţi de aer cald, care au antrenat recorduri locale de temperatură: la Murcia, 27,6°C, şi la Alicante, 27,3°, pe coasta Mării Mediterane.

Locul din Europa unde au fost 30 de grade în decembrie. Unii frac bradul, iar alții plajă

Un astfel de nivel al temperaturii ar fi „mult mai puţin probabil” fără „modificările climatice observate la scară mondială şi în Spania”, subliniază Agenția Meteorologică Națională (AEMET). Spania, obişnuită cu temperaturi ridicate, se confruntă de mai mulţi ani cu episoade de caniculă tot mai numeroase şi mai apropiate, uneori în afara lunilor de vară, lucru care-i îngrijorează pe cercetători. Potrivit AEMET, frecvenţa episoadelor de căldură s-a triplat în ultimii zece ani în Spania, țară care se află în prima linie împotriva încălzirii globale. Durata verii meteorologice în această zonă a crescut cu zece zile la fiecare zece ani, începând din anii ’80.

În urmă cu o lună, în Brazilia, căldura era de-a dreptul sufocantă. Nu mai puțin de 50 de grade Celsius erau înregistrate de termometre, iar oamenilor le era frică să iasă din case, însă nici în interior nu rezistau foarte mult. Aproape 3.000 de zone din Brazilia au fost vizate de coduri roșii de vreme extremă, cu temperaturi de peste 50 de grade Celsius. Recordurile au fost bătute în mai multe zone ale țării, inclusiv în orașul Rio de Janeiro, unde temperaturile au ajuns la un vârf de 52,5 grade Celsius. Oficialii brazilieni spun că temperaturile extreme sunt o consecință a fenomenului El Nino și schimbărilor climatice.

Citește și: Încălzire anormală a vremii după valul de aer polar cu ninsori și temperaturi de îngheț. Temperaturi peste cele obişnuite de Crăciun şi de Anul Nou

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Noi emoții pentru Gică Hagi înainte de meciul cu Suedia? Ce s-a întâmplat cu un jucător în startul antrenamentului. Foto + Video
Capital.ro
Creșterea pensiilor de la 1 ianuarie 2027. Apar noi scenarii pentru seniori
Playtech.ro
Cât costă să pregătești mașina pentru iarnă în 2026. Anvelope, antigel, baterie și lichid de parbriz
Adevarul
De ce agențiilor de rating nu le pasă dacă avem guvern nou: „Verdictul lor nu e suficient”. Explicațiile unui economist de top
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
MediaFlux
Schimbarea momentului privind bancomatele din România. Băncile, obligate să elibereze la bancomat și pentru clienții altor bănci sume personalizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte