Lora şi Dan Badea, DIVORŢ la notar. Ce au făcut cei doi în cabinetul în care au pus capăt mariajului

Lora şi Dan Badea păreau că trăiesc o iubire ca-n poveşti, dar tot ce îi unea odată a ajuns să-i despartă, după cum a spus chiar blonda, într-un interviu. Dragostea lor a pălit în faţa proiectelor profesionale pe care fiecare le avea şi în care se susţineau reciproc şi, spunea Lora, în loc să fie soţ şi soţie s-au transformat în cei mai buni prieteni, ceea ce, în opinia sa nu mai era suficient. Cei doi au decis, astfel, de comun acord, să pună capăt mariajului, iar luni s-au prezentat în faţa unui notar public, împreună cu bunii lor prieteni Mihai Gruia (Two) şi soţia acestuia, Laura.
Alina Costache
13 oct. 2014, 10:42
Lora şi Dan Badea, DIVORŢ la notar. Ce au făcut cei doi în cabinetul în care au pus capăt mariajului

Lora şi Dan Badea au divorţat la notar, aşa cum fac tot mai multe cupluri în ultima vreme. Metoda este una foarte simplă şi rapidă, cei doi soţi având posibilitatea să se răzgândească în termen de 30 de zile de la depunerea actului.

Ce presupune divorţul la notar

Separarea pe cale notarială presupune o cerere de divorţ depusă personal de cei doi soţi, precum şi acordul lor asupra tuturor aspectelor ce privesc desfacerea căsătoriei, precum numele de familie pe care să le poarte după divorţ sau modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, în cazul în care aceştia sunt părinţi, scrie avocatnet.ro.

Divorţul este reglementat de noul Cod Civil la Capitolul VII şi stabileşte că acesta poate avea loc în următoarele situaţii

– prin acordul soţilor, la cererea ambilor soţi sau a unuia dintre soţi acceptată de celălalt;

– atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;

– la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin doi ani;

– la cererea aceluia dintre soţi a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.

În procedura de divorţ notarială, soţii se vor prezenta, personal sau prin mandatar având procura specială autentică, în faţa notarului public competent, în a cărui rază teritorială s-a încheiat căsătoria sau se află ultima locuinţă comună a soţilor, pentru a depune cererea de divorţ.

Cererea de divorţ se face în scris şi se semnează personal de către soţi sau prin mandatar în faţa notarului public competent. Aceasta cerere va cuprinde declaraţia soţilor ca au ori nu copii minori născuţi din căsătorie, din afara ei sau adoptaţi, acordul de principiu al ambilor părinţi cu privire la copii minori, în cazul în care aceştia există, precum şi învoiala acestora asupra numelui de familie pe care îl va purta fiecare dintre soţi după divorţ.

Cererea va fi însoţită de fotocopii de pe certificatele de naştere ale soţilor, de pe actele de identitate ale acestora şi, după caz, ale copiilor minori. Odată cu depunerea cererii de divorţ, soţii vor prezenta notarului public competent şi originalul certificatului de căsătorie, document ce va fi reţinut de către notarul public până la eliberarea certificatului de divorţ. Divorţul va fi pronunţat în 30 de zile de la depunerea cererii.

Soţii pot face la notar şi partajul bunurilor aflate în proprietate comună.

Partajul sau împărţeala este o operaţiune juridică prin care se pune capăt stării de proprietate comună sau de indiviziune. Astfel, prin partaj, copărtaşii împart în mod material bunul sau bunurile stăpânite în comun. Partajul se poate realiza la notariat, prin contract de partaj, atunci când coproprietarii se înţeleg asupra cotei-părţi ce va reveni fiecăruia. După realizarea actului de partaj, fiecare parte devine proprietară exclusivă asupra unei părţi determinate sau asupra unui bun dintre cele care au format obiectul coproprietăţii.

Contractul de partaj notarial se poate realiza în câteva zile, spre deosebire de partajul în instanță, și cuprinde următoarele etape:
1. Părțile vin la notariat pentru a depune actele necesare (vedeți rubrica de mai jos) și completează cererea de eliberare a extrasului de carte funciară pentru autentificare;
2. În 2-3 zile, după ce biroul notarial obține extrasul de carte funciară de la OCPI, pățrile pot veni la notariat pentru semnarea contractului.
3. Notarul public înscrie contractul de partaj în cartea funciară în aceeași zi sau în ziua următoare autentificării contractului.

DailyBusiness
Litoralul pentru toţi 2025. Ce prețuri sunt la cazări și care sunt stațiunile în care pot pleca românii
Spynews
În ciuda imaginilor fierbinți cu ei doi, Bogdan Mocanu se dezice de Iasmina: „Eu sunt un băiat serios”
Bzi.ro
Dezvăluiri emoționante făcute de Andra Măruță: ”M-a luat panica, i-am transmis că sunt însărcinată!”
Fanatik.ro
Colosul din Turcia care va da o lovitură puternică în România. Investiția majoră va reînvia domeniul cu care țara noastră era cunoscută de toate marile puteri din lume
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. A murit unul dintre cei mai buni actori ai țării. Nu s-a mai putut face nimic pentru el
Playtech.ro
Când ești obligat să plătești fondul de rulment și când nu. Ce spune legea
DailyBusiness
Prognoza meteo 1-6 mai. Temperaturile urcă spre 30°C, urmate de un val de furtuni și răcire brutală!
Adevarul
Sondaj comandat de Nicușor Dan înaintea primului tur. Luptă strânsă între candidați pentru locul doi
wowbiz.ro
Măriuca, fetița luată în plasament de Luminița Anghel, ar fi devenit mamă la 17 ani! David Pușcaș a rămas șocat când a aflat: „Eu nu pot să cred! Ultima dată când am văzut-o era un copil”
Spynews
Andreea Bălan a răbufnit după discursul lui Claudiu Bleonț la adresa fiicei lui de la Premiile Gopo: „Vă dați seama ce face în privat cu familia sa”
Spynews
Imagini rare cu Laura Cosoi și Adela Popescu. Cum arătau cele două în urmă cu 15 ani / FOTO
Evz.ro
Schimbări la Google Maps. Utilizatorii riscă să își piardă amintirile digitale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
kanald.ro
Explozie fatală în Salonic! O femeie a murit în timp ce încerca să planteze o bombă într-un bancomat
Cancan.ro
Ireal ce a găsit Piedone într-un faimos bar din Constanța. Când a văzut asta, șeful ANCP a închis localul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare voce a țării. A fost o zeiță a muzicii. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Campioana olimpică se iubeşte cu colega ei, mai tânără cu 8 ani: „Suntem un cuplu!”
stirilekanald.ro
Profesoara de 36 de ani care a trimis fotografii nud unor elevi, pedepsită aspru
Meteorologii anunță o lună Mai cum nu a mai fost de mult în România
MediaFlux
Cum pot șoferii români să plătească doar jumătate din amenzile primite de la noile radare pe trepied
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
O stațiune emblemă a litoralului românesc este amenințată cu dispariția. Turiști, alungați de intervențiile ce ar fi trebuit să o pună în valoare