Pe lista concurenților care vor participa la noul sezon al emisiunii Asia Express se află și Loredana Chivu, una din cele mai cunoscute asistente TV din țara noastră.
Întrebată la ce se așteaptă în această nouă aventură, vedeta a spus că „Mă aştept la o experienţă intensă, care să mă scoată complet din zona de confort. Ştiu că va fi greu, cu multe provocări şi momente imprevizibile, dar tocmai asta mă motivează. Vreau să mă descopăr într-o situaţie total diferită de viaţa mea de zi cu zi şi să văd cât de puternică sunt cu adevărat. Plec cu emoţii, dar şi cu mult entuziasm. Îmi las confortul de acasă şi oamenii dragi pentru o aventură unică.
Îmi doresc să mă bucur de fiecare moment, chiar şi de cele grele, pentru că ştiu că experienţa asta o să rămână cu mine toată viaţa. Simt că astfel de experienţe te schimbă ca om. Nu este doar o competiţie, este o lecţie despre curaj, adaptare şi despre cât de mult poţi duce atunci când îţi doreşti cu adevărat”.
După o perioadă dificilă pe plan personal, Loredana Chivu pare că și-a regăsit echilibrul. Vedeta a depășit momentele complicate, iar odată cu revenirea la o stare fizică și emoțională mai bună, și-a recăpătat și încrederea în sine.
Cu toate că acumulase câteva kilograme în plus, schimbările au dat rezultate imediat. Acum, asistenta TV nu ezită să-și etaleze silueta în costume de baie și ipostaze îndrăznețe.

În declarații, vedeta a mărturisit că procesul de slăbire nu a fost unul ușor sau brusc, bazându-se pe disciplină și consecvență. Asistenta TV a pus acent pe alimentație, având o singură masă pe zi, cu porții cântărite și eliminarea exceselor. Totodată, mișcarea constantă a ajutat-o să ajungă la forma dorită.
„Fac fasting. Mănânc o dată pe zi, la oră fixă. De obicei, la ora 8, 9 seara pentru că am un program un pic diferit. Mă trezesc destul de târziu, la 12, 1, ziua și adorm pe la 2, 3 noaptea și mănânc cum ar veni, între. Trebuie să las cap 4-5 ore înainte de somn. Eu încerc să mănânc cât mai sănătos, dar am zile în care mănânc și ce poftesc. Foarte rar, o dată pe săptămână”, a mărturisit ea.
Citește și: Loredana Chivu, singură din nou! Vedeta și Sorin Nicolescu s-au despărțit: „Nu eram fericiți”