Președintele Consiliului Național de Conducere și liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat miercuri, 18 martie, că parlamentarii AUR nu vor participa în comisiile reunite de buget și nici în plen la votul pentru amendamentul depus de PSD se propune un ajutor unic (one-off) pentru pensionarii cu pensii mici.
Petrișor Peiu a declarat pentru că „PSD și coaliția trebuie să respecte legea care cere indexarea anuală a pensiilor, nu să vină cu soluții precum acest ajutor pentru unii pensionari. Toate pensiile trebuie crescute, așa cere legea. Deci nu vom participa la vot”.
Partidul Social Democrat a depus luni trei amendamente la proiectul legii bugetului, cu un impact bugetar de 3,4 miliarde de lei. Acestea sunt măsuri de asistență socială pentru diferite grupuri, de la scutire de CASS, la ajutoare pentru pensionari.
Partidul susține că a identificat surse de venituri suplimentare care pot acoperi aceste măsuri. Unul dintre amendamente propune alocarea a 1,1 miliarde lei pentru a acorda măsuri de sprijin pentru familiile cu copii și venituri reduse, pentru familiile care au în întreținere copii cu handicap, precum și acordarea unui ajutor financiar pentru aproximativ 2,8 milioane de pensionari din sistemul public de pensii, estimat pentru anul 2026 la aproximativ 2,35 miliarde lei.
Ministrul Finanțelor: Nu susţinem amendamentul PSD pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii/ Nu e asigurată sustenabilitatea
Ministerul Finanţelor nu susţine amendamentul propus de PSD privind alocarea sumei de 1,1 miliarde lei pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, pentru că în forma propusă nu este asigurată sustenabilitatea, a declarat miercuri ministrul de resort, Alexandru Nazare, citat de Agerpres.
Plenul Parlamentul dezbate miercuri bugetul de stat și pe cel al asigurărilor sociale pentru 2026. Votul final este programat pentru joi.
PSD a propus alocarea sumei de 1,1 miliarde lei, credite de angajament şi credite bugetare pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, în vederea acordării unor măsuri de sprijin pentru familiile cu copii şi venituri reduse, pentru familiile care au în întreţinere copii cu handicap, precum şi acordarea unui ajutor financiar pentru aproximativ 2,8 milioane de seniori din sistemul public de pensii, estimat pentru anul 2026 la aproximativ 2,35 miliarde lei.
Ministrul Finanţelor a explicat, la votarea amendamentului în Comisiile reunite de buget-finanţe, că sumele pentru asistenţă socială, aşa cum au fost ele prevăzute în bugetele de stat în ultimii ani, au crescut foarte mult, din 2023 în prezent majorarea fiind de aproximativ 60 de miliarde.
„Dacă calculăm din 2022, se mai adaugă. În 2022, asistenţa socială era la 174 de miliarde, astăzi suntem la 249 de miliarde lei. Este clar că aceste sume au crescut şi este clar că presiunea per total asupra bugetului general a devenit din ce în ce mai mare. În analiza pe care am făcut-o, în proiecţia de buget propusă, am asigurat deja 1,7 miliarde pentru aceste plăţi. Au fost discuţii nenumărate în coaliţie pe această temă. Înţelegem nevoia şi tocmai de aceea am acoperit în suma cerută un cuantum de 1,7 miliarde. De menţionat, la fel de important este că sumele pentru asistenţa socială din bugetul Ministerului Muncii nu scad. Dacă din acel cuantum deducem compensaţia pentru energie plătită în cuantum de 2,9 miliarde anul trecut versus 1,7 miliarde anul acesta, o să vedeţi că suma pentru asistenţă socială în fapt creşte cu 33 de milioane”, a precizat Nazare.
El a adăugat că sume în plus pot fi incluse, „cu mai multă muncă” în programe finanţate din fonduri europene. „Nu e la fel de simplu ca atunci când le acoperi din bugetul de stat. Dar aceste sume pe care le avem din fonduri europene nu pun aceeaşi presiune pe bugetul de stat, pentru că ele nu sunt cuantificate la deficit. În momentul în care această sumă de 1,1 miliarde lei, luată dintr-un capitol bugetar unde, în mod tradiţional, pe toate capitolele bugetare pe care le-am prevăzut, sunt deja nevoi, în momentul când extragem această sumă dintr-un capitol pe care deja-i previzionată, trebuie să punem din altă parte banii la loc. Banii nu există în acest moment. Deci ei se vor cuantifica, în mod real, în plus la sold. Deci se adaugă la deficit, pentru că restul de sume sunt acoperite. De aceea, făcând toate eforturile pentru a susţine mare parte din pachetul propus, n-am putut să-l acoperim în integralitate. Ca atare nu susţinem amendamentul”, a transmis şeful de la Finanţe.
Pe de altă parte, ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, a subliniat că există argumente concrete pentru aprobarea amendamentului, care au fost deja susţinute în comisiile de specialitate reunite.
„Astăzi, scris negru pe alb, la sumarizarea sumelor din acest capitol, avem 1,13 miliarde în minus. Încă o dată, asta este suma totală şi e diferenţa dintre suma de anul trecut şi suma de anul acesta. Dacă facem scăderi şi adunări şi înmulţiri şi împărţiri în cadrul acestui capitol, sigur că vom avea rezultate diferite, dar asta este negru pe alb. Punctul doi, posibilitatea de a finanţa din fonduri europene oricare dintre componentele acestui amendament, ştiu, din discuţia explicită cu doamna vicepreşedinte a Comisiei Europene, Roxana Mânzatu, că posibilităţile României de finanţare a asistenţei sociale pe vouchere sau alte forme din fonduri europene sunt zero. Şi ştiu cu certitudine că aceste lucruri au fost comunicate în întâlnirile de acum 3 săptămâni, cred, de la Bruxelles. Se vorbeşte şi despre faptul că au crescut cheltuielile de asistenţă socială. Aşa este, au crescut, dar nu mai târziu de acum 2 zile, aproape tot Guvernul România a participat la lansarea unui studiu al OECD şi toţi cei care au luat cuvântul dintre miniştri au vorbit laudativ despre acel studiu. De ce să nu discutăm şi despre pagina 38, unde se scrie explicit că este încurajată creşterea cheltuielilor legată chiar de venitul minim de incluziune, acel capitol care este parte din amendament. Aşadar, da, există cifre şi există realităţi, dar există şi argumente concrete pe care luni le susţineam, sper să le susţinem şi miercuri şi joi”, a argumentat Manole.
În replică, ministrul Finanţelor a semnalat că studiul OCDE are o mare parte care priveşte sustenabilitatea cheltuielilor bugetare şi nevoia României de a face cheltuieli sustenabile.
„Deci, da, trebuie să mărim cheltuielile, dar într-un mod sustenabil. Acest lucru ne-a penalizat foarte mult în anii trecuţi, iar această sumă de 60 de miliarde pe care am adăugat-o la cheltuieli e o sumă pe care nu o cheltuim sustenabil atâta timp cât cheltuielile cu datoria publică cresc constant. Deci, în condiţiile în care era identificată o sursă certă prin care puteam acoperi aceşti bani şi o făceam în Coaliţie sau chiar după Coaliţie sau chiar înainte de această discuţie, nu era absolut nicio problemă, pentru că şi noi ne dorim acoperirea acestor cheltuieli destinate persoanelor vulnerabile în general, dar vrem să facem într-un mod sustenabil. De aceea nu susţinem acest amendament, pentru că în forma propusă nu e asigurată sustenabilitatea”, a mai precizat Alexandru Nazare.
El a menţionat că Ministerul de Finanţe nu foloseşte pentru sine bugetul Ministerului de Finanţe – Acţiuni Generale, pentru că în acesta sunt sumele cu care se plătesc dobânzile la datorie publică, care a crescut cu 10 miliarde în acest an.
„Acolo avem sumele cu care acoperim partea de fonduri nerambursabile din PNRR, acolo avem sumele cu care acoperim partea rambursabilă din PNRR sau fonduri europene, sume de care mulţi dintre colegii din Guvern, inclusiv de colegii dumneavoastră de partid, Ministerul Finanţe, Ministerul Transporturilor, Ministerul Agriculturii, au beneficiat în cursul ultimelor două luni, trei luni din anul trecut, pentru a face plăţi pe proiecte importante. De asemenea, tot de acolo plătim contribuţia României la Uniunea Europeană. Dacă vă imaginaţi că luând o sumă de acolo nu se cunoaşte, sau putem să ne furăm căciula în continuare, luând sume de la capitolele unde într-adevăr sunt resurse mai multe. Eu pot să vă spun că nu rezolvăm nimic aşa. Orice sumă pe care o luăm dintr-un loc se cunoaşte, chiar dacă e un capitol în care sunt 26 de miliarde, ele au fost puse cu un scop acolo şi acoperă nişte nevoi”, a punctat Nazare.
Budăi acuză: USR, PNL și AUR au blocat amendamentele depuse pentru persoanele vulnerabile
Deputatul PSD Marius Budăi acuză USR, PNL și AUR au blocat amendamentele depuse pentru persoanele vulnerabile: „Au contat mai mult mizele lor politice”.
„Pentru cele trei partide au contat mai mult mizele lor politice, fără să le pese de oamenii care se zbat în sărăcie!”, scris pe Facebook Marius Budăi, după ce amendamentele care prevedeau ajutoare pentru categoriile vulnerabile au fost respinse miercuri în comisiile de buget ale Parlamentului, pe motive procedurale.
Marius Budăi solicită demiterea lui Ilie Bolojan: „Duce România spre un faliment social și economic”
Budăi susține că USR și PNL au votat împotrivă, iar AUR „nu a avut curajul să voteze, dar a asigurat prezența necesară pentru blocarea amendamentelor PSD”.
„Pe fond, și unii, și ceilalți s-au opus”, adaugă social-democratul.
El spune că votul nu a fost împotriva PSD, ci împotriva cetățenilor români „care au nevoie de sprijin într-un moment economic dificil”.
„Au acționat: împotriva copiilor din familiile sărace, împotriva copiilor cu dizabilități, împotriva părinților și bunicilor noștri cu venituri sub 3.000 de lei, împotriva mamelor care își cresc copiii, împotriva veteranilor și foștilor deținuți politici”, adaugă Budăi.
Deputatul arată că PSD va duce lupta în continuare la votul final din Plenul Parlamentului.