Lovitură pentru DNA, un alt dosar celebru de corupţie a fost clasat

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), a anunţat, miercuri, că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a clasat dosarul de corupţie deschis în anul 2016 pe numele său.
Ionela Marcu
24 iul. 2019, 12:33
Lovitură pentru DNA, un alt dosar celebru de corupţie a fost clasat

Antal Arpad a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă, că i s-a adus recent la cunoştinţă acest lucru, adăugând că, fiind nevinovat, s-a aşteptat la acest verdict.

Edilul s-a arătat, însă, dezamăgit că au trecut trei ani până la închiderea acestui dosar, care i-a adus atât prejudicii morale, cât şi materiale. El a amintit, printre altele, că dosarul a cuprins peste 10.000 de pagini de interceptări telefonice şi ambientale, care l-au vizau atât pe el, cât şi alte 47 de persoane.

„În 2014 a avut loc în control al Curţii de Conturi la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, când au controlat acel contract pe care noi l-am semnat cu Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (…) În ianuarie şi februarie 2015 mai multe organele de cercetare de la DNA Bucureşti de DNA Braşov şi anumite organe de cercetare din judeţ au deschis diferite dosare pe aceeaşi speţă, iar, până la urmă, cazul a fost preluat de către DNA Bucureşti. Pe 17 februarie 2016, într-o zi miercuri, am fost trezit acasă de către jandarmi, poliţişti şi procurori, care au percheziţionat casa. La fel, au fost percheziţii la alte 12 locaţii din judeţul Covasna, Braşov, respectiv Bucureşti şi percheziţii în Primărie şi în biroul meu. S-a terminat cu o deplasare în condiţii de siguranţă şi foarte rapidă la Bucureşti, la DNA (…) unde am fost audiat timp de şapte ore, până la ora 2 noaptea, când am fost lăsat să mă întorc acasă, dar cu foarte multe restricţii, în control judiciar, în primă fază, de 60 de zile, fără exercitarea atribuţiilor de primar, nu aveam voie să plec din ţară, nu aveam voie să comunic cu colegii mei din Primărie, iar de trei ori pe săptămână trebuia să prezint la Poliţie”, a rememorat Antal Arpad.

El a mai spus că i s-a pus ulterior şi sechestru pe o parte din avere, dar în 2017 toate restricţiile i-au fost ridicate.

„Pe 2 iunie 2019 am fost anunţat că dosarul a fost închis (… ) Practic, în acest dosar am dovada faptului că am fost interceptat nonstop, nu numai pe telefonul meu, ci şi în maşină, acasă, în birou, la restaurant şi aşa mai departe (…) Am fost acuzat de aproape tot, de la infracţiunea de la abuz în serviciu până la trafic de influenţă şi deturnare de fonduri (…), dar nu au avut probe împotriva mea (…) Nu am simţit că procurorul ar fi fost de rea-credinţă faţă de mine, şi-a făcut treaba, dar ceea ce pot reproşa e că a ţinut atât de mult acest dosar şi nu l-a închis mai devreme, nu trebuia să aşteptăm aproape patru ani”, a mai spus Antal Arpad.

Primarul a mulţumit tuturor celor care i-au fost alături în tot acest timp şi au crezut în nevinovăţia sa, inclusiv cetăţenilor municipiului Sfântu Gheorghe.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, care este şi liderul UDMR Covasna, a declarat, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că a afirmat de la început că Antal Arpad a fost acuzat pe nedrept, iar nimic nu va putea compensa prejudiciile pe care acest dosar i le-a adus.

Şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care a participat la conferinţa de presă, a declarat că se bucură că adevărul a ieşit la iveală, dar nu poate trece cu vederea faptul că s-a cheltuit multă energie şi bani publici pentru acest dosar.

„Scopul, bineînţeles, aşa cum noi am bănuit, nu a fost acela decât de a descuraja pe liderii politici maghiari într-o perioadă extrem de importantă, înainte de alegeri, în 2014, apoi în 2016 (…) Este un dosar care acum a fost închis, dar sunt multe alte dosare, dacă mergem şi ne uităm de la Miercurea Ciuc până la Cluj vedem multe dosare foarte, foarte asemănătoare. Dar noi de fiecare dată am respectat legea, nu am acţionat împotriva intereselor publice şi împotriva intereselor statului român (…) Dacă există o suspiciune, instituţiile statului trebuie să verifice acele suspiciuni, dar puteau fi verificate în trei zile, în trei săptămâni sau trei luni, nu era nevoie să ţină până în 2019 (…), deci putea să fie închis acest caz după foarte puţin timp”, a spus Kelemen Hunor.

Primarul Antal Arpad a fost cercetat într-un dosar legat de atribuirea unor contracte de modernizare a infrastructurii oraşului printr-un credit de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), fiind acuzat de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.

Mai exact, dosarul viza un împrumut de 12.000.000 euro de la BERD pentru modernizarea oraşului, respectiv modernizarea unor străzi, trotuare, reabilitarea iluminatului public, amenajarea unor piste pentru biciclişti şi amenajarea unor parcări.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Bianca Censori, soția rapperului Kanye West, o altă apariție șocantă! Bruneta, aproape dezbrăcată, la o sesiune de shopping
Fanatik.ro
Bombă! Dan Şucu, candidat la Primăria Capitalei!? Dezvăluire şoc a lui Dumitru Dragomir
Capital.ro
Călin Georgescu, demascat. Mihai Tatulici a aflat ce e în spatele fațadei: Milioane de tembeli abia așteaptă să se îndrăgostească!
Playtech.ro
Grupa I de muncă: cum pierzi anii de vechime dacă nu ai aceste documente
Adevarul
România putea fi printre primele cele mai influente 15 țări din lume. Cum am ratat o șansă uriașă: „A fost opțiunea statului român”
wowbiz.ro
Moartea unei românce, surprinsă pe camerele de supraveghere! Ana era îngrijitoare în Italia și a avut un sfârșit tragic. Ce s-a întâmplat cu ea, cutremurător
Economica.net
Noi reguli pentru români - Cum vom folosi telefoanele, tabletele și laptopurile
Prosport.ro
Ce se întâmplă în Dubai nu rămâne doar în Dubai! Imaginile cu Aryna Sabalenka și Paula Badosa în costum de baie au încins imaginația fanilor
kanald.ro
S-a aflat cine este cea de-a treia victimă a exploziei din Rahova! Ea și soțul ei dețineau un apartament la etajul 6 al clădirii
Cancan.ro
Crimă în Dolj: un bărbat de 45 de ani și-a ucis soția de 39 de ani. Cui i-a spus planul macabru, înainte de tragedie
iamsport.ro
Uluitor! Fosta vedetă a naționalei a mâncat doar mere și a băut lapte și a rămas șocat de ceea ce s-a întâmplat cu corpul său: 'Nu exagerez cu nimic'
MediaFlux
Se decide soarta salariilor în România! Cât ar putea ajunge veniturile lunare în 2026
stirilekanald.ro
Vacanță de 19 zile pentru elevii din România! Important de știut
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi