Instrumentul se adresează persoanelor fizice rezidente în România care obţin venituri impozabile şi are ca scop asigurarea unui venit suplimentar distinct de pensie, după deschiderea drepturilor de pensie, încurajarea economisirii pe termen lung şi a investiţiilor private, scrie BZI. Inițiativa urmărește să încurajeze economisirea și investițiile private, oferind o alternativă complementară sistemului public de pensii.
„Prezenta lege instituie conturile individuale de investiţii pentru viitor (CIIV) drept instrument voluntar de economisire individual pentru asigurarea unui venit suplimentar distinct de pensie. Conturile CIIV sunt portofolii în sensul Legii 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare, în care persoanele fizice pot economisi şi investi fonduri, beneficiind de un regim fiscal specific şi care se deschid la administratori de conturi CIIV”, prevede actul normativ.
Potrivit proiectului de lege, conturile vor putea fi deschise de persoanele fizice rezidente în România care obțin venituri impozabile. Acestea vor fi administrate de societăți de servicii de investiții financiare (SSIF) sau de bănci autorizate. Fondurile depuse vor fi investite în instrumente financiare, în conformitate cu legislația privind piețele de capital.
Citeşte şi: Transformare radicală a lui Dan Petrescu după 10 luni de luptă cu boala. A slăbit enorm FOTO
Sunt vizate două categorii de conturi:
Proiectul mai prevede că orice persoană fizică poate deschide unul sau mai multe conturi CIIV, de oricare dintre cele două tipuri, la unul sau mai mulţi administratori de conturi CIIV.
Alimentarea conturilor va fi complet voluntară. Sumele pot fi virate direct de titular sau de angajator, dacă această posibilitate este prevăzută în contractul individual de muncă ori în regulamentul intern. Contribuțiile pot fi efectuate până la deschiderea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie de invaliditate ori până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în funcție de care dintre aceste momente survine primul.
Titularii vor putea solicita retragerea fondurilor după pensionare sau după împlinirea vârstei de 65 de ani, dacă aceasta intervine înaintea deschiderii drepturilor de pensie. Valoarea retrasă va fi stabilită de titular, în funcție de economiile acumulate în cont.
Activitatea administratorilor va fi monitorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care monitorizează şi publică anual un raport privind evoluţia conturilor CIIV, incluzând numărul conturilor, valoarea totală a activelor administrate şi structura investiţiilor.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, însă trebuie să primească și votul Camerei Deputaților, care este for decizional. Dacă va fi adoptat și promulgat, legea va intra în vigoare la 1 ianuarie a anului următor publicării în Monitorul Oficial.