Lovituri aeriene americane au ucis 13 luptători al-Qaeda în Yemen

Statele Unite au ucis 13 luptători al-Qaeda în Yemen, cu trei lovituri, între 24 august și 4 septembrie, a anunțat marți Comandamentul Central american într-un comunicat citat de Reuters. 
Filip Stan
07 sept. 2016, 04:19
Lovituri aeriene americane au ucis 13 luptători al-Qaeda în Yemen

Documentul menționează că toate cele trei lovituri au avut loc în guvernoratul Shabwah din centrul Yemenului, dar nu precizează cu ce mijloace au fost efectuate, nici identitatea celor uciși.

Cel puțin 10.000 de persoane au fost ucise în război civil început în urmă cu 18 luni în Yemen, a anunțat marți Organizația Națiunilor Unite (ONU), aproape dublu față de estimările de peste 6.000 de victime oferite de oficiali și angajați ai organizațiilor umanitare pentru anul 2016, relatează Reuters.

Coordonatorul umanitar al ONU, Jamie McGoldrick, a declarat în cadrul unei conferințe în capitala Sanaa că noua cifră a fost obținută pe baza informațiilor oficiale oferite de unitățile medicale din Yemen. Această cifră ar putea fi mai mare în condițiile în care unele zone nu dispun de unități medicale și oamenii sunt adesea îngropați fără nicio înregistrare oficială.

Conflictul din Yemen a provocat strămutarea a trei milioane de yemeniți și a forțat 200.000 de persoane să caute refugiu în străinătate, a mai spus McGoldrick.

Organizația Națiunilor Unite dispune de informații conform cărora 900.000 dintre cei strămutați intenționează să se întoarcă la casele lor, a afirmat el.

‘Este o mare provocare, mai ales în zonele încă afectate de conflict’, a adăugat oficialul ONU, adăugând că circa 14 milioane de locuitori din populația totală de 26 de milioane a Yemenului au nevoie de ajutor alimentar și 7 milioane suferă din cauza insecurității alimentare.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Incredibil! Meciul la care Christian Eriksen s-a prăbușit din nou pe gazon fusese ales special ca un omagiu pentru starul danez. S-a jucat lângă locuința lui, pentru ca familia să-l poată vedea
Capital.ro
ANAF impune un termen-limită pe 8 iunie 2026. Se depune obligatoriu această declarație. Cine este vizat de noua obligație fiscală
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu bagajele nerevendicate de pe Aeroportul Otopeni. Cât timp sunt păstrate și ce se întâmplă cu ele după un an
Adevarul
De ce apare miriapodul de casă și cât de periculos este „gândacul cu multe picioare”: riscurile mușcăturii și cum scapi de el din locuință
wowbiz.ro
Medic rezident găsit fără viață în Spitalul Floreasca. Care ar fi cauza morții. Alexandru Rogobete: „Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
U Cluj, șanse mari să își piardă unul dintre cei mai importanți jucători: ”Nu cred că va rămâne la noi”
MediaFlux
Cum arată și cu ce se ocupă fiica cea mare a lui Cabral. Inoke Ibacka se întreține singură la 23 de ani
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți