Luca Niculescu, copleșit de momentul în care o jurnalistă îi mulțumește că a salvat-o la Mineriada din 1999. ”Lăsați-mă să-mi revin puțin din emoție…”

Premierul desemnat Luca Niculescu a primit, în cadrul unui interviu, mulțumirile unei jurnaliste pe care a salvat-o din mâinile minerilor, acum 27 de ani, la Mineriada din 1999. Premierul desemnat, copleșit de emoție, a mărturisit că ”cum ar face-o oricine”.
Alina Costache
12 oct. 2026, 21:46
Luca Niculescu, copleșit de momentul în care o jurnalistă îi mulțumește că a salvat-o la Mineriada din 1999. ”Lăsați-mă să-mi revin puțin din emoție…”

Luca Niculescu a fost martor, ca jurnalist al RFI, la Mineriada din 1999 și protagonist al unui moment care i-a fost reamintit acum, după 27 de ani, cu prilejul unui interviu.

Jurnalista Loredana Chimoiu a povestit cum actualul premier desemnat, pe atunci coleg de breaslă al său, a fost înjurată și lovită de un grup de mineri.

”Încasasem câțiva pumni serioși. La un moment dat, am simțit cum cineva mă strânge puternic de haine și mă smulge de acolo. Colegii mi-au spus că cel care mă salvase a fost Luca Niculescu de la RFI. A fost vorba de un act de curaj”, a relatat Chimoiu, care a ținut să-i mulțumească lui Niculescu, printr-un mesaj video arătat acestuia în timpul interviului.

Vizibil emoționat, prim-ministrul desemnat a confirmat cele povestite de jurnalistă, adăugând însă că și aceasta, la rândul său, l-a salvat pe el.

Citește și Luca Niculescu: „Nu cred că PNL intră în guvern, dar mai sunt și alte soluții. Putem avea un guvern hibrid. Rolul meu nu este să facă aceste partide să se iubească”

”Lăsați-mă să-mi revin puțin din emoție… (…) Am reacționat cum ar face-o oricine. Când vezi că e cineva agresat, intervii. Ce uită ea e că și ea m-a salvat pe mine.

Am luat-o dintre ei, am țipat. Era imediat după ce se semnase Pacea de la Cozia și unii dintre minerii de la Târgu Jiu erau nemulțumiți că se semnase acea pace. Ei voiau să meargă mai departe spre București și erau iritați pe noi, pe jurnaliști.

Am luat-o și am împins-o, am fugit împreună către prefectură. Eram de șase zile deja pe drum cu minerii. Ajungem în fața prefecturii, unde era lanțul de jandarmi, o împing pe Loredana, ea trece de lanțul de jandarmi, noi cu minerii în spate, pe mine nu mă lăsau, credeau că sunt unul dintre mineri. Eu rămăsesem, luam bastoane și Loredana a strigat ‘este ziarist, lăsați-l să treacă!’ și ea m-a trecut de cealaltă parte. Nu ne-am mai văzut de atunci”, a spus, la antena3, Luca Niculescu.

Cu aceeași ocazie, jurnalista l-a întrebat pe premierul desemnat ce trebuie făcut pentru ca jurnaliștii să poată relata în siguranță de la proteste sau alte manifestații de stradă care, după cum s-a văzut și de curând, pot degenera.

”Protestele pot fi justificate, violențele nu pot fi niciodată justificate. Trebuie lucrat în continuare cu cei care cred în democrație, trebuie făcut în așa fel încât forțele de ordine să își facă treaba, trăim într-o societate din ce în ce mai violentă, nu se întâmplă doar în România, cred că e o responsabilitate și a noastră și a presei. Și cuvintele sunt arme. Trebuie să fim atenți, dar orice cuvinte am folosi ele nu trebuie să fie răsplătite prin violență”, a răspuns Luca Niculescu.

Citește și Verdictul unui expert: Niculescu are șanse de învestire ”puţin mai mari” decât Tomac, Veștea și Mureșan. ”Cel mai important lucru, că nu este suficient de clar asociat cu unul dintre partide”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
„S-au semnat actele, Nelu Varga a fost de acord să ne dea 50% din CFR Cluj!” Vin zecile de milioane în club? Răspunsul omului dat „dispărut” de la Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Au plătit 15 euro pe noapte pentru o cameră în Veneția. Ce au descoperit turiștii când au ajuns la hotel
Playtech.ro
Elevii primesc 19 zile libere. Când începe cea mai lungă vacanță dintre module în anul școlar 2026-2027
Adevarul
„Vreau să câștige țara”. Cum ar fi finanțat „regele TikTok” promovarea lui Călin Georgescu cu aproape un milion de dolari
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Gabriel Torje, confesiune emoționantă! Ce i-a spus tatăl său înainte să moară
MediaFlux
Putin e gata să oprească războiul. Oferta pentru Zelenski
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT