Luca Niculescu știe cu cine vrea să lucreze în Guvern. Anunțul făcut despre Alexandru Nazare: „Un ministru bun”

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat vineri seara că are o listă cu nume la care s-a gândit pentru formarea guvernului său, însă a refuzat să facă nominalizări. Ce spune despre varianta Alexandru Nazare ca ministru al Finanțelor?
Filip Stan
09 oct. 2026, 20:26
Luca Niculescu știe cu cine vrea să lucreze în Guvern. Anunțul făcut despre Alexandru Nazare: „Un ministru bun”

Luca Niculescu a declarat la Digi24 că structura și componența Executivului vor depinde inclusiv de forma cabinetului și de susținerea pe care o va primi din partea partidelor politice.

Premierul desemnat a precizat că s-a gândit deja la mai multe persoane care ar putea face parte din viitorul Executiv, însă a subliniat că este prea devreme pentru anunțarea unor nume. Niculescu a precizat că, până în acest moment, discuțiile s-au concentrat asupra programului de guvernare și formei pe care ar putea să o aibă viitorul cabinet, nu asupra nominalizărilor.

Vezi și Luca Niculescu, optimist în privința deficitului bugetar: „Vom rămâne în cifra de deficit pe care ne-am propus-o”. Ce spune premierul desemnat despre aderarea României la OCDE

„Sunt oameni la care m-am gândit, dar nu pot să le spun. Depinde și dacă va fi un cabinet tehnocrat, unul politic, dacă partidele politice te susțin asumat și vor în Guvern evident că vor fi membri de partid. Nu am vorbit despre nume, am vorbit despre programul de guvernare și despre forma pe care ar putea să o aibă Guvernul.

Nu poți să arunci la gunoi faptul că deficitul României a scăzut, chiar dacă asta a însemnat un cost dureros pentru oameni, puteau fi făcute lucruri mai bune, dar caut să mă înțeleg acum cu toate partidele care pot forma majoritatea de care am nevoie.

Sunt lucruri bune în toate programele și lucrez la acest program, împreună și cu ideile noastre, care vin și din recomandările de la OCDE, pentru că este o școală de Guvernare care se bazează pe cele mai bune practici, cele mai bune experiențe din cele 38 de țări care o compun. Sunt multe din experiențele din alte țări ce pot fi folosite în România”, a afirmat Luca Niculescu.

Întrebat despre posibilitatea ca Alexandru Nazare să ocupe în continuare funcția de ministru al Finanțelor, Niculescu a avut cuvinte de apreciere la adresa acestuia, pe care l-a descris drept unul dintre oamenii de bază ai administrației române.

„Este încă prea târziu să dau nume, dar este clar un ministru bun, dincolo de faptul că a contribuit la reducerea deficitului, are o relație bună cu multe organizații internaționale, a stat mult de vorbă cu agențiile de rating alături de colegii din BNR, e una dintre piesele solide ale administrației române„, a explicat premierul desemnat.

Vezi și Premierul desemnat Luca Niculescu: „Joi intenționez să depun lista de miniștri și programul de guvernare. Toate opțiunile sunt pe masă, guvern tehnocrat, hibrid, politic”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Un fost jucător din Liga 1, gest oribil la adresa unui copil. Prima decizie după scandal
Capital.ro
Factură uriașă la energie pentru un consum obișnuit. Ce poți face dacă furnizorul îți cere mii de lei
Playtech.ro
Problema de matematică de la PISA care îi pune în dificultate și pe adulți. Ce procent dintre triunghiuri este albastru?
Adevarul
Ținuta Mirabelei Grădinaru, analizată de stiliști după ce a fost acuzată că a purtat-o cu fața în spate
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în județul Brașov! O persoană și-a pierdut viața în urma impactului devastator
iamsport.ro
Semeghin, luat la bătaie după ce a băut peste măsură într-un bar din București: ”Își făcuse Bachus efectul puternic!”
MediaFlux
Beneficiile menopauzei, confirmate de știință. Ce câștigă femeia după 50 de ani
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte