Lucian Bode, despre respingerea României în Schengen: „Principiile au fost călcate în picioare. Simţim că Rusia este pe cale să se bucure o dată de încă o nedreptate care i se face României”

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, spune că, prin decizia de joi privind aderarea României la spațiul Schengen au fost "călcate în picioare" principiile care definesc spațiul Schengen.
Alina Costache
08 dec. 2022, 19:07
Lucian Bode, despre respingerea României în Schengen:

Decizia este „profund injustă” pentru România și cetățenii români și „afectează credibilitatea noastră, a tutor”, a transmis Lucian Bode la scurt timp după votul nefavorabil privind aderarea României la spațiul Schengen.

În opinia ministrului de Interne, „este total inacceptabil să schimbi reguli în timpul procesului sau mai bine zis la finalul procesului”.

„România nu poate fi sancţionată nemeritat şi nejustificat pentru situaţia internă din Austria. Am oferit soluţii, sprijin, dar nu suntem responsbili de situaţia internă din Austria. Aspiraţiile şi interesele a milioane de români au fost puse pe locul doi în faţa agendei politice interne a unui stat membru. Cuvinte precum unitate, încredere, parteneriat, solidaritate sunt des folosite atunci când încercăm să definim principiile de funcţionare a Spaţiului Schengem, aceste principii au fost călcate în picioare”, a declarat el.

Citește și Klaus Iohannis, primele declarații după ce România nu a fost primită în Schengen: „Decizia de azi e profund nedreaptă. E obiectivul nostru strategic, nu ne vom opri până nu-l vom atinge”

Lucian Bode, despre respingerea țării noastre în Schengen: „Votul este împotriva UE, nu a României”

Votul este împotriva UE, nu a României, și implicit ”împotriva unităţii noastre de care unii actori non-UE se pot bucura”, spune Lucian Bode.

Ministrul de Interne a menţionat că României i s-au făcut ”multe nedreptăţi” în decursul istoriei, iar de cele mai multe ori la realizarea lor a pus umărul Rusia.

Citește și Reacția fără precedent a premierului Nicolae Ciucă după ce Austria a blocat accesul României în Schengen:”Nu înțelegem poziția inflexibilă a Austriei”

”Simţim că Rusia este pe cale să se mai bucure o dată de încă o nedreptate care i se face României”, a mai spun el.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT