Lucian Bute nu renunţă: Vreau să devin pentru a doua oară campion mondial

Lucian Bute va urca sâmbătă din nou în ring, după o pauză de 19 luni, iar principala sa motivație pentru a-și continua cariera o reprezintă dorința de a deveni campion mondial pentru a doua oară și a beneficia, totodată, de șansa de unificare titlurilor, după cum a dezvăluit într-un interviu acordat publicației The Ring Magazine.
Daniel Spătaru
11 aug. 2015, 11:02
Lucian Bute nu renunţă: Vreau să devin pentru a doua oară campion mondial

Bute, care a pierdut centura de campion mondial la supermijlocie (versiunea IBF), în mai 2012, în fața englezului Carl Froch (retras între timp din activitate), îl va avea ca adversar pe italianul Andrea Di Luisa, deținătorul titlului european la această categorie, meciul urmând să se desfășoare la Centre Bell din Montreal, arena în care românul a obținut cele mai importante victorii din cariera sa.

Confruntarea dintre Bute și Andrea Di Luisa, programată pe durata a 10 reprize, se înscrie în seria Premier Boxing Championship, al cărei prim eveniment va avea loc la Montreal.

În vârstă de 35 ani, Lucian Bute are în palmares 32 de victorii (24 prin KO) și 2 înfrângeri, în timp ce italianul Di Luisa (33 ani) a înregistrată până în prezent 17 victorii (13 înainte de limită) și 2 eşecuri.

Această luptă va fi crucială pentru următoarea mea mișcare. O tratez ca pe cel mai important meci și îmi iau adversarul foarte în serios. Sunt foarte nerăbdător să lupt din nou. Eram pregătit să revin și să lupt cu oricine, iar faptul că acest meci va avea loc la Centre Bell, arenă pe care o consider casa mea, reprezintă un mare avantaj pentru mine. Fanii mei m-au susținut de-a lungul carierei și sper că vor veni din nou să mă încurajeze. Am nevoie de ei și le sunt dator un meci mare„, a declarat Bute.

Citeşte şi Lucian Bute, afaceri de milioane. Investiţie foarte profitabilă făcută de campion

Fostul campion speră, totodată, ca un succes în fața italianului să-i ofere șansa să lupte din nou pentru un titlu, când mai rapid posibil.

Obiectivul meu este să devin campion mondial pentru a doua oară și să beneficiez de șansa de a unifica titlurile. Acum sunt concentrat doar asupra meciului cu Di Luisa. După ce voi câștiga această luptă, așa cum sper, îmi doresc să înfrunt unul dintre actualii campioni la super-mijlocie sau un challenger bine cotat, care să-mi ofere șansa să lupt iarăși pentru titlul mondial„, a precizat românul.

Citeşte şi Lucian Bute rupe TĂCEREA. Motivul BOMBĂ pentru care Carl Froch l-a făcut KO

Lucian Bute a recunoscut, totodată, că modul în care a pierdut centura de campion al lumii în fața lui Carl Froch l-a afectat mai mult decât se aștepta, iar acest lucru s-a răsfrânt asupra următoarelor sale meciuri.

Cu siguranță, înfrângerea cu Froch m-a afectat mai mult decât mă așteptam, iar asta s-a văzut în următoarele două lupte pe care le-am disputat ulterior. Pauza pe care am avut-o m-a ajutat, iar acum mă simt energic, motivat și determinat să boxez așa cum am făcut-o atunci când eram campion mondial, și chiar mai bine decât atunci„, a mai spus pugilistul român.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„Șumudică nu are ce căuta la FCSB!” Gigi Mustață, ferm: Edi Iordănescu, Rădoi sau Reghecampf, singurele opțiuni
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
Salariu de 3.000 de lei, chirie de 1.600. Calculul care arată de ce mulți români trăiesc de la o lună la alta: „Muncesc și nu mă aleg cu nimic”
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi tineri de 18 și 19 ani și-au pierdut viața în urma unei tragedii rutiere în județul Prahova. Un adolescent de 15 ani a ajuns în spital
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Lege nouă pentru pensionari. Casa de Pensii e obligată să rezolve în termen scurt
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte