Lucian Onea, reabilitat şi suspendat în aceeaşi zi

Procurorul care instrumentează dosarul lui Lucian Onea a dispus o nouă măsură a controlului judiciar după ce prima măsură preventivă în cazul acestuia a încetat. În replică, Onea acuză că măsura este ilegală, menționând că nu au intervenit elemente noi care să justifice dispoziția procurorului. Documentul a ajuns și la CSM, având în vedere funcția de magistrat a lui Onea.
Alina Costache
26 sept. 2018, 13:32
Lucian Onea, reabilitat şi suspendat în aceeaşi zi

Procurorii CSM au decis, în ședința de miercuri, încetarea suspendării din funcția de procuror în cazul lui Lucian Onea și Mircea Negulescu, măsura fiind luată după încetarea măsurii preventive a controlului judiciar.

„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât încetarea suspendării din funcţia de procurori începând cu data de 25.09.2018 a domnilor Onea Lucian Gabriel, procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti şi Negulescu Mircea – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, ca urmare a încetării măsurii controlului judiciar”, este decizia luată miercuri de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Pe de altă parte, în ședința de joi, Secția pentru procurori a CSM are în lucru o nouă propunere de suspendare din functie a celor doi dupa ce procurorul de caz a dispus un nou control judiciar.

Lucian Onea il acuza pe procurorul de caz de abuz, mentionand ca nu au aparut elemente noi care sa justifice masura.

„Noua măsură a fost luată în condiții de vădita nelegalitate. După încetarea de drept a măsurii preventive se poate lua aceeași măsură preventivă numai dacă intervin elemente noi care să o justifice. Apreciez demersul procurorului de caz că fiind nu numai ilegal ci și abuziv. Nu este singură încălcare a normelor de procedura în această cauza, au fost nenumărate încălcări ale legii, incălcări pe care le-am sesizat în cuprinsul plângerilor pe care le-am formulat. Consider că la acest moment, în raport de probele administrate în apărare, nu mai există niciun temei pentru luarea vreunei măsuri preventive” a declarat Lucian Onea.

În 30 iulie, Secţia pentru procurori a CSM a decis suspendarea din funcţie a procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti, după ce Parchetul General a anunţat  cercetarea acestora sub control judiciar pentru inducere în eroare a organelor judiciare şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, fiind acuzaţi că l-ar fi constrânspe fostul deputat Vlad Cosma să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi liste cu alegători din Republica Moldova, din care să rezulte că oamenii ar fi primit bani drept „mită electorală”.

„În anul 2015, inculpaţii procurori Onea Lucian (procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti) şi Negulescu Mircea (la data faptelor procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curte de Apel Ploieşti) au determinat prin constrângere un martor (ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti”, spunea Parchetul instanţei supreme.

Conform procurorilor, deşi ştia că probele sunt „ticluite în mod mincinos” de martor, procurorul Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei drept probe documentele ticluite. 

În acest caz, procurorii au dispus plasarea sub control judiciar atât pentru Mircea Negulescu, cât şi în cazul fostului şef al DNA Ploieşti Lucian Onea, pentru o perioadă de 60 zile.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ruby nu se mai oprește! Imagini interzise cardiacilor cu sexoasa brunetă | FOTO
Fanatik.ro
Florin Prunea, mărturie șocantă din perioada în care juca la Craiova: ”Număr de șmecher. Furia șoselelor”
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Conflictul care apare între proprietari și asociație. Gelu Pușcaș: Adevărul pare undeva la mijloc
Playtech.ro
Când intră pensiile în luna iunie 2026. Posibile întârzieri din cauza minivacanței
Adevarul
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev s-a înecat și a murit în pauză. Prima ambulanță nu avea medic: „Asistenta se plângea că s-a murdărit”
wowbiz.ro
S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Comunitatea didactică din Bacău este îndoliată. Două învățătoare s-au stins din viață la doar o zi distanță: „Toată școala plânge”
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
Modificare privind vechimea în muncă la pensie. Va intra în vigoare la 1 septembrie 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi