Lucrările pe carosabil vor fi semnalizate cu lumini intermitente de culoare galbenă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prin care s-a cerut modificarea articolului 33 din Codul Rutier cu privire la Semnalizarea Rutieră. Astfel, lucrările la partea carosabilă vor fi semnalizate cu lumini intermitente de culoare galbenă.
Iulian Tudor
13 mai 2016, 13:49
Lucrările pe carosabil vor fi semnalizate cu lumini intermitente de culoare galbenă

Noua prevedere legislativă a intrat în vigoare vineri, prin publicarea în Monitorul Oficial 369/2016 a decretului prezidenţial prin care s-a promulgat legea de modificare a articolului 33 din ordonanţa de 195/2002 (Codul Rutier).

Semnalizarea lucrărilor care se execută pe drumurile publice este obligatorie. Aceasta este însoţită, pe timpul nopţii, de lămpi cu lumină galbenă intermitentă, sau în cascadă şi se efectuează de către executantul lucrărilor, cu acordul Poliţiei Rutiere, astfel încât să asigure deplasarea în siguranţă a tuturor participanţilor la trafic, conform reglementărilor în vigoare„, este noua formă a articolului 33 din Codul Rutier.

Modificările au fost adoptate de Parlament după moartea agentului principal Bogdan Gigină, cel care însoţea coloana oficială a fostului vicepremier Gabriel Oprea.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Andrei Vochin, observație după șocul de la Arad: „Copilu și Șumudică, înapoi printre ruine. Misiunea? Salvarea CFR-ului”
Capital.ro
Cum își planifică românii vacanțele în funcție de generație. Diferențele dintre Gen Z, Millennials, Generația X și Baby Boomers
Playtech.ro
Topul celor mai scumpe cartiere din România. Un oraş ocupă opt poziții în top 10, prețurile au trecut de 5.500 de euro/mp
Adevarul
Farul, lumina care veghează de milenii drumul oamenilor mării: de la hangiul Toma Radicevic care ardea seu la farul genovez ridicat de englezi. Povestea simbolului vandalizat de sovietici
wowbiz.ro
Nepotul lui Mircea Rednic a murit cu câteva ore înainte de nuntă! Marius Totolici s-a stins în somn la doar 37 de ani. Ce a arătat autopsia?
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă dronă a fost doborâtă pe teritoriul României. Ministrul Apărării a făcut anunțul
iamsport.ro
A fost descoperită comunicarea dintre un jucător important din România și mafia pariurilor: ”Mail direct!”
MediaFlux
Dispozitive medicale gratuite pentru pensionari. Procedura decontată prin CNAS în 2026
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat