Lucruri aproape noi, abandonate, în Germania. O româncă a adunat tot ce a găsit pe stradă: „E păcat să le lași aici”

O româncă din Bacău, stabilită în Germania, a filmat pe stradă în ziua în care se desfășoară programul „Sperrmüll”, de colectare a deșeurilor voluminoase. Ea a postat pe TikTok ce aruncă nemții la gunoi, iar videoclipul a devenit viral pe rețelele sociale, deoarece în imagini pot fi observate numeroase obiecte aflate în stare foarte bună.
Irina Dumitrescu
16 apr. 2025, 09:20
Lucruri aproape noi, abandonate, în Germania. O româncă a adunat tot ce a găsit pe stradă: „E păcat să le lași aici”

Scaune moderne, mese extensibile, saltele aproape noi, tablouri sau electrocasnice. Obiectele sunt așezate ordonat pe marginea trotuarului, așteptând fie să fie ridicate de mașinile de salubritate sau să fie preluate de trecători. Se pot observa bunuri aproape noi lăsate pentru a fi colectate de firma de gunoi sau, așa cum scriu românii în comentarii, de alți oameni care au nevoie de ele.

„Bună dimineața, dragi prieteni, iarăși a venit ziua în care oamenii scot gunoiul pe stradă, la noi aici”, spune românca pe TikTok.

Citește și: Dreptul la locuință ar putea fi introdus în Constituție. Se alocă 1 miliard de euro „ajutor de chirie”

Ea explică acest proces organizat periodic de autorități. O dată pe lună, cetățenii se pot programa online, printr-o solicitare la primărie, pentru a scoate în fața casei tot ceea ce nu mai folosesc – fie că este vorba de mobilier, electrocasnice, decorațiuni sau alte obiecte de uz casnic.

De ce se miră românca despre obiectele găsite pe stradă

„Uitați-vă la aceste tablouri, trebuie să le iau. Sunt foarte frumoase, fără zgârieturi, ca noi. Le pun acasă, poate chiar pe terasă sau pe hol. E păcat să le lași aici. Nici nu te înduri de ele”, spune femeia în timp ce filmează în detaliu obiectele.

„Dacă aș avea posibilitatea, aș lua aceste lucruri și le-aș duce în România, la oamenii care chiar au nevoie. Dar nu pot. Transportul e scump – drumul e 300 de euro dus-întors cu remorca. Deocamdată adunăm doar pentru căsuța noastră”, explică ea.

Clipul a strâns rapid mii de vizualizări și reacții, mai ales în rândul comunității românești din diaspora. Multe comentarii confirmă că acest tip de „reciclare” este o practică larg răspândită, cu beneficii reale.

„Se numesc deșeuri voluminoase și doar în unele zone se practică asta cu scosul afară. În majoritatea zonelor, le duc ei la centru sau cheamă mașina de la primărie să le ia contra cost.”, comentează un internaut.

„Dacă exista vreun șofer de camion care vine în România, ar putea sa le ducă oamenilor care au ramas fără case după inundații. E păcat sa fie aruncate, când alții nu au de nici unele. Ce trist!” scrie altcineva

Pe lângă povestirile personale, au apărut și idei de solidaritate: „Poate se pune mână de la mână și se închiriază un spațiu în România. Se face un cămin de bătrâni cu lucruri adunate de aici”, a sugerat un alt utilizator.

Programul de colectare a deșeurilor voluminoase din Germania, cunoscut sub numele de „Sperrmüll”, este un serviciu oferit de municipalități, prin care cetățenii pot elimina gratuit obiecte mari sau grele, neacceptate în coșurile de gunoi obișnuite.

Obiectele sunt lăsate pe trotuar în zilele stabilite, iar ridicarea se face de către autoritățile locale. Între timp, oricine are voie să ia ceea ce consideră util, fără restricții legale scriu editorii de la .

@nicoletagherasimoae_

Ce se aruncă pe stradă în Germania! Lucruri și mobilier în stare foarte bună!!!!!#viral #romania #germania🇩🇪🇷🇴 #germana #strainatate #germany #foryoupage❤️❤️

♬ Originalton – Nicoleta

 

Citește și: Condiţii legale pentru a încasa ajutorul de şomaj. Cât timp pot lua bani de la stat românii care rămân fără loc de muncă

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„O nouă Craiova Maxima este aici!” Editorial din tribună după 2-0 cu Egnatia
Capital.ro
Ajutorul de încălzire 2026-2027. Până când pot depune românii cererile? Ce bunuri îi pot lăsa fără sprijinul de la stat
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT