Ludovic Orban: Cu siguranţă vom depune moţiunea de cenzură, am împărţit responsabilităţile cu USR şi PMP

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, la Arad, că Opoziţia va depune cu siguranţă o moţiune de cenzură, doar că deocamdată se poartă negocieri pentru a se asigura suficienţi susţinători, iar în acest sens au avut loc întâlniri şi cu liderii USR şi PMP, fiind împărţire responsabilităţile.
Ionela Marcu
16 nov. 2018, 10:47
Ludovic Orban: Cu siguranţă vom depune moţiunea de cenzură, am împărţit responsabilităţile cu USR şi PMP

Prezent într-o conferinţă de presă la PNL Arad, Ludovic Orban a fost întrebat dacă s-a întâlnit cu preşedintele PMP, Eugen Tomac şi cu liderul USR, Dan Barna, pentru a discuta pe tema moţiunii de cenzură, confirmând că aceste discuţii au loc periodic.

”Ne-am întâlnit, ne întâlnim periodic ca să ne coordonăm acţiunile şi eforturile. Noi am făcut o evaluare a situaţiei, nu pot să vă dau multe detalii, sunt lucruri care ţin de strategie. Cu siguranţă vom depune moţiunea de cenzură, dar deocamdată mai avem de purtat negocieri, chiar am stabilit aşa o împărţire a responsabilităţilor şi o intensificare a negocierilor în perioada care va urma”, a spus Orban.

Întrebat dacă crede că Opoziţia va avea suficienţi susţinători, liderul PNL a răspuns: ”Om trăi şi om vedea. Dar vom uza de toate argumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a convinge parlamentari din majoritatea guvernamentală să susţină moţiunea”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O clădire de șapte etaje s-a prăbușit în Istanbul! O mulțime de persoane, inclusiv copii, au rămas blocate sub ruine
Fanatik.ro
Au sosit la Craiova! Filipe Coelho, vești excelente înainte de reluarea SuperLigii
Capital.ro
Apa și canalizarea costă de peste două ori mai mult în unele orașe! Unde sunt cele mai mari tarife din România
Playtech.ro
Ce facultate mai merită făcută în România. Domeniile spre care se uită tinerii pentru a avea un job bine plătit
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Petrache a dispărut pe 2 octombrie, din Crângași! Apelul disperat al mamei sale
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Ian și a explodat în direct: ”Spectacolul trebuia întrerupt în secunda unu! Cea mai mare rușine”
MediaFlux
Horoscop 8 octombrie 2026. O zi cu întorsături pe care puțini le anticipau! Vin bani, se află un adevăr și o ușă se deschide exact la momentul potrivit
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte