Ludovic Orban: Guvernul Dăncilă a adoptat prin OUG un Cod administrativ împotriva românilor

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că Guvernul Dăncilă a adoptat prin OUG un Cod administrativ împotriva românilor, dar pentru cumpărarea bunăvoinţei Congresului PSD.
Filip Stan
25 iun. 2019, 17:55
Ludovic Orban: Guvernul Dăncilă a adoptat prin OUG un Cod administrativ împotriva românilor

„Cu numai câteva zile înainte de Congresul PSD, Guvernul Dăncilă a adoptat prin Ordonanţă de Urgenţă, sfidând voinţa exprimată de români în 26 mai la Referendum, un Cod administrativ cu dedicaţie pentru liniştea baronimii PSD-iste. Mesajul dat de români a fost acela de a nu mai fi adoptate Ordonanţe de Urgenţă a căror constituţionalitate nu poate fi verificată în timp util prin sesizarea altor autorităţi în afară de Avocatul Poporului. Or, Guvernul Dăncilă a procedat exact împotriva votului exercitat de români, batjocorind voinţa poporului într-un mod nepermis”, precizează Orban, citat de News.ro.

În opinia liderului PNL, „Codul administrativ, în forma adoptată prin Ordonanţă de Urgenţă, reprezintă un jaf naţional şi un mod jenant în care actualul prim-ministru îşi face campanie în interiorul PSD printr-un act de iresponsabilitate”.

Citeşte şi: Guvernul a adoptat Codul Administrativ prin OUG. Klaus Iohannis: PSD vrea să distrugă administraţia de dragul baronilor locali

Orban precizează că actul normativ pune în pericol patrimoniul comunităţilor locale, permiţând folosirea acestuia pentru interese private ale unor clienţi politici şi nu în interesul public al localităţilor. „Concomitent, este politizată într-o manieră cu totul inacceptabilă funcţia publică, urmărindu-se consolidarea unui aparat birocratic obedient, care să fie predispus la abuz şi la perpetuarea năravurilor unor baroni roşii”, continuă Ludovic Orban.

„În loc să accepte propunerea PNL pentru actualizarea pensiilor primarilor pe baza contributivităţii, raportat la indemnizaţii, actualul Guvern a optat pentru o soluţie declarată în două rânduri neconstituţională, care nu oferă nicio garanţie pentru o pensie decentă pentru aleşii locali”, arată liderul PNL.

El subliniază că „o problemă serioasă şi gravă a României, care ţine de capacitatea administrativă, a fost aruncată în derizoriu printr-un act de legiferare abuziv produs de nişte cârpaci, nişte amatori, act care nu are ca obiectiv modernizarea administraţiei sau îmbunătăţirea calităţii serviciului public către cetăţean”.

„De altfel, proiectul anterior a fost declarat neconstituţional în integralitatea sa de Curtea Constituţională, fapt care ar fi impus reluarea procesului legislativ pe cale parlamentară şi nu tocmai pe calea ordonanţei de urgenţă. Partidul Naţional Liberal se va adresa Avocatului Poporului pentru a-i cere sesizarea Curţii Constituţionale asupra acestui act normativ, care presupune o complexitate aparte şi nu justifică în niciun fel promovarea prin Ordonanţă de Urgenţă”, mai afirmă Orban.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
MM Stoica, glumă savuroasă cu gândul la Gigi Becali după România – Polonia 2-1: „Să nu-și audă vorbe”
Capital.ro
Ce se întâmplă cu contribuțiile plătite de românii care nu mai apucă pensia. Legea stabilește cine poate primi bani
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câte zile durează Postul Crăciunului 2026. Tradiții, reguli și rugăciuni importante pe care credincioșii trebuie să le cunoască
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România