Ludovic Orban îi cere lui Nicușor Dan să-l revoce pe Adrian Veștea. ”De ce Nicușor Dan nu folosește aceste voturi pentru învestirea unui guvern reformist?”

Fostul consilier prezidențial Ludovic Orban îi cere lui Nicușor Dan ”să revoce de urgență” mandatul de premier desemnat încredințat lui Adrian Veștea și să înceapă o nouă serie de consultări cu partidele, pentru depășirea crizei politice majore pe care o traversează România.
Mircea Filipescu
16 iun. 2026, 12:24
Ludovic Orban îi cere lui Nicușor Dan să-l revoce pe Adrian Veștea. ”De ce Nicușor Dan nu folosește aceste voturi pentru învestirea unui guvern reformist?”

În opinia lui Orban, șeful statului trebuie să renunțe la soluția Veștea din ”respect pentru democrație, pentru litera și spritul constituției și pentru românii care l-au votat la alegerile prezidențiale”.

”Partidul Național Liberal a hotărât în forurile statutare, în mod democratic, cu o majoritate largă, că nu susține învestirea unui guvern condus de premierul desemnat. Din acest moment, Veștea este premierul nimănui. Președintele Nicușor Dan trebuie să revoce de urgență mandatul acordat lui Adrian Veștea, dacă mai are vreo urmă de decență și de respect pentru democrație, pentru litera și spritul constituției și pentru românii care l-au votat la alegerile prezidențiale. De asemenea trebuie să demareze o nouă rundă de consultări cu partidele politice parlamentare pentru identificarea unei soluții pentru depășirea crizei politice provocate de PSD”, a scris Ludovic Orban, marți, pe rețelele de socializare.

În același context, fostul consilier prezidențial este de părere că președintele, ”dacă există posibilitatea de a obține aceste voturi pentru învestirea unui guvern”, ar trebui să le folosească ”pentru învestirea unui guvern reformist PNL, USR, UDMR”, și nu pentru unul ”PSD condus de un premier marionetă”.

”Președintele l-a asigurat pe Veștea că există majoritatea pentru învestirea unui guverrn. Această teoretică majoritate nu se poate realiza decât dacă se bazează pe posibilitatea de a determina votul a 40,50 de parlamentari din zona SOS, POT pentru învestirea guvernului.

Pun și eu o întrebare. Nu retorică. Dacă există posibilitatea de a obține aceste voturi pentru învestirea unui guvern, de ce Nicușor Dan nu folosește aceste voturi pentru învestirea unui guvern reformist PNL, USR, UDMR, ci preferă să forțeze un guvern PSD condus de un premier marionetă?”, a mai postat Orban.

Citește și EXCLUSIV Victor Ciutacu, despre valul de ură propagandistică la adresa lui Nicuşor Dan: „Corul bocitoarelor a fost activat la comandă”

Ludovic Orban și Nicușor Dan erau în cele mai bune relații până la campania electorală pentru alegerile locale de anul trecut.

În octombrie 2025, Orban era numit consilier prezidențial pe probleme de politică internă, însă, doar o lună mai târziu, șeful statului îl revoca din funcție.

”Președintele României, Nicușor Dan, și consilierul prezidențial, Ludovic Orban, au decis de comun acord încheierea colaborării. Decizia a fost luată în termeni amiabili. Președintele își exprimă aprecierea pentru activitatea domnului Orban și îi urează success în proiectele viitoare”, transmitea Administrația Prezidențială.

Ruptura dintre cei doi ar fi intervenit după ce Orban a criticat faptul că USR se folosește de imaginea șefului statului în campania electorală pentru Primăria Capitalei.

Citește și Irineu Darău de la USR îi dă indicaţii lui Bolojan: „Trebuie să se rupă PNL. Liberalii roşii nu mai pot să fie în PNL”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Filipe Coelho, în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova! „Nu e momentul potrivit să discutăm prelungirea!”
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autocar de copii, răsturnat! Doi morți și zeci de victime, în Franța
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT