Ludovic Orban: Klaus Iohannis nu se va implica în alegerea preşedintelui PNL

Liberalul Ludovic Orban, candidat la funcția de președinte al PNL, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă susținută la Cluj, că are convingerea că șeful statului, Klaus Iohannis, nu se va implica în competiția internă din partid.
Iulian Tudor
25 mart. 2017, 12:07
Ludovic Orban: Klaus Iohannis nu se va implica în alegerea preşedintelui PNL

„Opinia mea e că președintele Klaus Iohannis nu se va implica în această competiție internă. Cei care sunt chemați să decidă cine va face parte din următoarea conducere a PNL sunt membrii PNL și cei 5.000 de delegați care vor reprezenta fiecare filială județeană la acest congres”, a afirmat Orban.

Întrebat dacă a avut discuții cu președintele Klaus Iohannis pe tema alegerilor din PNL, el a spus că obiectivul său pentru partid este câștigarea din nou a alegerilor prezidențiale.

„Eu sunt cunoscut ca un om care a fost implicat în prima linie în bătălia pentru alegerea domnului Iohannis ca președinte al României. Eu, ca și PNL, ne-am angajat, alături de președintele Iohannis, să punem în practică un proiect de țară, pe care, în mod evident, îl susținem. În ceea ce mă privește pe mine, îmi voi fixa ca obiectiv în fața congresului câștigarea alegerilor prezidențiale, iar ulterior a celor locale și parlamentare”, a menționat Orban.

Întrebat dacă președintele Iohannis are un candidat preferat pentru funcția de președinte al PNL, Ludovic Orban a spus că preferatul va fi cel care va câștiga funcția.

„Nu mă mai întrebați pe această temă, că nu sunt purtător de cuvânt al președintelui. Sunt convins că preferatul președintelui Iohannis va fi acela care va fi ales de membrii PNL”, a conchis Ludovic Orban.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Griș cu lapte și măr caramelizat din 3 ingrediente. Cum obții un desert cremos, fără cocoloașe
Fanatik.ro
De ce cazul Reghecampf vs Craiova se va finaliza prost indiferent de verdict. Ștefan Beldie numește singurul vinovat!
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 14 octombrie. BNR a publicat cotațiile pentru principalele valute. Cât valorează euro, dolarul american și lira sterlină
Playtech.ro
Unde a venit deja iarna în România. Zonele pentru care ANM anunță lapoviță, ninsori și strat de zăpadă
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O nouă țintă aeriană detectată la granița României! Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Guvernul condus de Luca Niculescu ar putea primi votul săptămâna aceasta. Calendarul partidelor
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT