Ludovic Orban promite că alianţa de guvernare nu va racola parlamentari de la alte partide: „Este un gentlemen’s agreement”

Ludovic Orban, noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat că există o înţelegere între liderii coaliţiei de guvernare prin care se angajează să nu mai ia parlamentari de la alte partide.
Loredana Brumă
23 dec. 2020, 11:42
Ludovic Orban promite că alianţa de guvernare nu va racola parlamentari de la alte partide:
Ludovic Orban

Ludovic Orban a declarat miercuri că prevederea din acordul de guvernare, conform căreia liderii coaliţiei se angajează să nu schimbe, prin traseism politic, rezultatul votului din 6 decembrie reprezintă un gentlemen’s agreement.

Ludovic Orban: Acesta este un gentlemen’s agreement, o înţelegere între trei formaţiuni politice

„Acesta este un gentlemen’s agreement, o înţelegere între trei formaţiuni politice, prin care noi vrem să arătăm că fenomenul traseismului politic este unul care afectează negativ funcţionarea democraţiei din România şi că nu vrem să mai luăm parlamentari de la alte partide. (…) Noi ne-am asumat că nu luam parlamentari de la alte formaţiuni politice”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Citeşte şi „Fără penali”, reforma CCR şi desființarea Secției Speciale, priorităţile din Justiţiei prevăzute în Programul de guvernare

Referitor la desfiinţarea Secţiei Speciale, liderul PNL a precizat că aceasta va reprezenta o prioritate, în condiţiile în care atât PNL cât şi USR PLUS au proiecte depuse în Parlament în acest sens. Pe de altă parte, Ludovic Orban nu a putut oferi un orizont de timp.

„Deja există proiecte legislative în acest sens, care au fost depuse de formaţiuni politice din cadrul coaliţiei de guvernare. Sigur că viitorul ministru al Justiţiei va trebui să evalueze toate aceste proiecte legislative şi, până la urmă, să decidă dacă se aprobă unul dintre aceste proiecte legislative sau dacă se iniţiază un nou proiect legislativ pentru realizarea acestor obiective. (…) În funcţie de decizia Guvernului…

În momentul în care Guvernul va lua o decizie, evident, noi, în Parlament, dacă se va iniţia un proiect de lege de către Guvern, noi vom supune dezbaterii – nu doar dezbaterii parlamentare, ci şi dezbaterii publice – şi vom încerca să îl adoptăm în termen în cât mai scurt”, a mai precizat Orban.

Citeşte şi Ludovic Orban, despre Sorin Cîmpeanu, propus ministru al Educaţiei: „Sorin Cîmpeanu este garanţia implementării programului România educată”

Acesta a subliniat importanţa dezbaterilor parlamentare, dar şi din societate în vederea „reparării” legilor justiţiei.

„Avem ca obiectiv să reparăm legile justiţiei, iar acest lucru nu se va putea face peste noapte. Nu vrem să procedăm aşa cum a procedat PSD, care în trei zile a adoptat o modificare de lege în domeniul justiţiei, pe repede înainte.

De altfel, şi punctul de vedere exprimat de Comisia de la Veneţia şi de Comisia Europeană este acela prin care se cere ca procedura de adoptare a tuturor îmbunătăţirilor la legile justiţiei, la Codul Penal, la Codul de Procedură Penală să se facă cu o dezbatere amplă în societate şi, pe cât posibil, cu cât mai mare suport public”, a mai spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Cauzele sezonului dezastruos de la FCSB! Dezvăluiri din interior: „Marea problemă a fost în vară!” Revoluţie în lot: „Se vor schimba jucători şi asta e bine”. Exclusiv
Capital.ro
„Perfect 10”: Nadia Comăneci și brandul francez Moreau Sport lansează prima linie de echipament sportiv sub semnătura campioanei
Playtech.ro
Diploma și notele mari nu mai garantează un loc de muncă. Ce caută acum angajatorii la tineri
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă pentru milioane de români care merg în Grecia! O dronă încărcată cu explozibili a fost găsită pe o insulă populară
iamsport.ro
Gică Hagi, transfer interzis la o superputere a Europei: ”S-a supărat pe Valentin Ceaușescu”
MediaFlux
Surpriză complet neașteptată. București, în top 15 cele mai bogate regiuni din UE
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi