Ludovic Orban se dezice de avocata Adriana Georgescu, arestată de DNA: „Nu a fost niciodată gagica mea. Nu am legătură cu această persoană”

Avocata Adriana Georgescu a fost prinsă în flagrant de procurorii anticorupție în timp ce primea o primă tranșă dintr-o mită de jumătate de milion de euro, într-un dosar de trafic de influență care vizează intervenții la cel mai înalt nivel politic și instituțional.
George Russo
30 ian. 2026, 21:02
Ludovic Orban se dezice de avocata Adriana Georgescu, arestată de DNA:

Potrivit anchetatorilor, Georgescu se prezenta drept o persoană cu influență majoră în cercurile de putere, capabilă să intervină pe lângă lideri politici și șefi ai parchetelor pentru a obține soluții favorabile în dosare penale.

Cazul a fost documentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție printr-un flagrant filmat, în care apar avocata și un așa-zis ofițer SIE, alături de un investigator sub acoperire. Tranzacția ar fi avut loc într-un restaurant din apropierea Parlamentului, iar suma de bani reprezenta doar o parte din mita solicitată omului de afaceri Jean Tucan, cunoscut în mediul de afaceri din Constanța.

Potrivit imaginilor din dosar, Adriana Georgescu și presupusul ofițer SIE se întâlnesc cu investigatorul DNA, discută câteva minute, apoi trec rapid la tranzacție. Pentru a nu atrage atenția, banii sunt aduși într-o pungă de plastic de supermarket, așezată discret pe canapea. În interior se aflau 60.000 de euro, prima tranșă din suma totală de 500.000 de euro cerută de la Jean Tucan, anchetatorii reținând acuzația de trafic de influență.

În discuțiile interceptate de procurori, Adriana Georgescu își construia imaginea unei persoane cu putere absolută, care ar fi avut acces direct la cei mai importanți oameni din stat.

„Eu am ținut legătura permanent cu Nicușor și cu Bolojan pe WhatsApp. L-am băgat pe Nicuşor pe toate grupurile mele. Sunt conectată la președinte… Trebuia să am protecție”, spunea Adriana Georgescu, conform stenogramelor din dosar, făcând referire la Nicușor Dan și la premierul Ilie Bolojan.

Atunci când influența politică nu părea suficientă, avocata invoca inclusiv relații personale cu politicieni importanți.

Citeşte şi: Un consilier PNL afirmă că avocata liberală arestată era subiect de glumă în partid: „Dacă nu are Ada Georgescu o poză cu tine pe Facebook, nu exişti”

„Mă vizează ăștia că-s omul lui Orban și eu nu sunt om. Eu sunt fosta gagică a lui Ludovic. Ciprian (n.red. Ciprian Ciucu) are încredere în mine, că e îndrăgostit de mine de zece ani”, afirma Adriana Georgescu, potrivit stenogramelor.

Declarația a fost respinsă ferm de Ludovic Orban, care a reacționat public.

„Nu a fost niciodată gagica mea. Alăturarea numelui meu în acest dosar de corupție este complet lipsită de vreo bază, nu am nicio legătură cu acest dosar de corupție, cum nu am legătură cu această persoană”, a declarat fostul preşedinte liberal.

În același timp, anchetatorii susțin că Adriana Georgescu se lăuda că ar primi informații inclusiv din interiorul Serviciul Român de Informații, pe care le-ar fi folosit pentru a influența soluționarea dosarelor penale ale lui Jean Tucan. Omul de afaceri, supranumit „milionarul cu elicopter”, este fost candidat PNL la Primăria Năvodari și controlează afaceri de sute de milioane de euro în domenii precum distribuția de carburanți, agrement, imobiliare și panificație.

Citeşte şi: Bolojan trasează liniile roșii în relația cu Sorin Grindeanu și PSD: ”Sunt decis să respect protocolul coaliției. Ca să aștepte respectul cuiva, trebuie să respecte mai întâi”

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Theo Rose, reacție după ce a fost acuzată că-și ascunde copilul de camerele de filmare: „Nu l-am pus să stea cu spatele”
Fanatik.ro
„Cine pe cine a dat în gât?!” FRF a băgat spaima în arbitri: teste de integritate, demisii și interpelări ale celor “turnaţi” după declarații scrise
Capital.ro
Telefonul sună, iar vocea de la celălalt capăt pare cunoscută. Noua metodă prin care românii sunt păcăliți
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Fostul șef al armatei ucrainene avertizează: armele noi nu pot câștiga un război cu strategii vechi
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Mădălina Apostol, condusă astăzi pe ultimul drum. O ultimă serenadă de mariachi pentru ea, în ziua despărțirii de copii. Mama ei, răpusă de durere, s-a prăbușit peste sicriu. A fost dusă la spital cu ambulanța
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii în locuința lui
iamsport.ro
Bombă! Ladislau Bölöni a decis să se implice la o echipă de tradiție din România: 'M-a rugat cineva. Echipă, stadion, academie'
MediaFlux
Momente grele la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mama sa a leșinat la cimitir | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte