Ludovic Orban și Anca Dragu s-au vaccinat anti-Covid în fața tuturor românilor la Spitalul Militar VIDEO

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, și președintele Senatului, Anca Dragu, s-au vaccinat împotriva public împotriva infecției cu coronavirus.
Alina Andrei
19 ian. 2021, 10:00
Ludovic Orban și Anca Dragu s-au vaccinat anti-Covid în fața tuturor românilor la Spitalul Militar VIDEO

Ludovic Orban și Anca Dragu au urmat exemplul președintelui Klaus Iohannis și al premierului Florin Cîţu şi s-au vaccinat anti-Covid marți dimineaţă, la la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”. Preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor au sosit împreună înainte de ora 10 şi s-au vaccinat simultan.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, marţi, că a luat decizia de a se vaccina anti-COVID-19 pentru a transmite românilor că nu există niciun risc şi este singura cale de a reveni la o viaţă normală.

„Am luat decizia de a mă vaccina în special cu obiectivul de a arăta românilor că trebuie să aibă încredere în vaccin, că nu există niciun risc în procesul de vaccinare şi că vaccinarea cetăţenilor români reprezintă singura cale pentru a reveni la o viaţă normală, pentru a putea relua procesul de creştere economică şi pentru a putea să ne reluăm viaţa în condiţii de normalitate”, a spus Ludovic Orban după vaccinare.

Orban a adăugat că această campanie de vaccinare este „fundamentală pentru evoluţia ulterioară a societăţii româneşti şi a economiei”.

„Apreciez solidaritatea în abordarea campaniei de vaccinare la nivel european, în faptul că la nivel european Comisia Europeană s-a implicat extrem de serios pentru a susţine procesul de vaccinare în toate ţările Uniunii Europene. Deja există două vaccinuri aprobate, cantitatea de vaccinuri disponibilă pentru România va creşte în timp. De asemenea, capacitatea, infrastructura, logistica necesară va permite vaccinarea unui număr din ce în ce mai mare de cetăţeni români astfel încât într-un timp cât mai scurt să reuşim să învingem pandemia”, a precizat Ludovic Orban.

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a declarat că rata de vaccinare a crescut şi acest lucru înseamnă că în curând oamenii îşi pot relua viaţa normală, fiind un semn foarte bun şi pentru economie.

„Mă bucur că am ajuns în această zi, în care vaccinul împotriva acestui virus să fie disponibil. Mă bucur că rata de vaccinare a crescut. Am ajuns la 30.000 de vaccinări pe zi. Asta înseamnă că în curând ne putem relua vieţile, putem să ne vizităm familia, puteam să ne îmbrăţişăm cu cei apropiaţi, putem să reluăm activităţile, putem să mergem să ne plimbăm, într-un cuvânt să revenim la viaţa normală. Este un semn foarte bun pentru economia românească şi este un semn bun pentru acest nou început de an”, a afirmat Dragu.

 

Klaus Iohannis și premierul României, Florin Cîțu, s-au vaccinat și ei anti-Covid în fața întregii populații pentru a-i îndemna pe oameni să facă același lucru, precizând că e un vaccin sigur.

„Tocmai m-am vaccinat. E o procedură simplă, nu doare și vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, e eficient și recomand tuturor vaccinarea. Vaccinarea, împreună cu procedurile de restricție, ne vor scoate din pandemie. Vă mulțumesc și vă doresc tuturor multă sănătate!”, a spus președintele Klaus Iohannis după vaccinare.

La rândul său, premierul a spus că obiectivul e ca până în septembrie 10 milioane de români să fie vaccinați.

”Foarte ușoară această vaccinare, chiar nu am simțit nimic. Nu mi-am dat seama când s-a terminat vaccinul, mă bucur că m-am vaccinat. Am văzut că românii doresc să se vaccineze. Rămânem la același obiectiv, peste 10 milioane de români vaccinați până în septembrie.

Am depășit momentul cel mai greu, cel al dezinformării că românii nu vor să se vaccineze. Românii vor și ne vom asigura că se vor vaccina”, a declarat Florin Cîțu.

Bilanţ vaccinare 18 ianuarie 2021. Peste 30.000 de persoane, imunizate anti-COVID

Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost imunizate 30.237 de persoane cu vaccinul Pfizer/BioNTec. Dintre acestea, 29.162 au primit prima doză, iar 1.075 au primit a doua doză a serului anti-COVID.

Număr total de doze admimnistrate de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020): 235.239, din care număr persoane vaccinate: cu o doză 233.288; cu 2 doze 1.951.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Sandra Izbașa oferă informații despre neînțelegerile cu soțul său, Răzvan Bănică. Gimnasta olimpică a uimit cu răspunsul său
Capital.ro
Regulă RAR. Șoferii care trebuie să obțină duplicatul Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV). Legea prevede clar situațiile
Playtech.ro
Cât timp lucrează efectiv un parlamentar. Tot ce trebuie să ştii despre funcţia din Parlament
Adevarul
Porci mistreți cu grăsime „albastru neon”. Ce suspectează cercetătorii și de ce carnea acestora nu trebuie consumată
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Radu Banciu, concediat de patronul milionar: ”Nu ne mai plătea de luni de zile și am făcut o grevă! M-a sunat și m-a dat afară, am plecat fără niciun regret”
MediaFlux
Stare de criză declarată în România după războiul din Orientul Mijlociu. Ministrul Energiei cere prețuri maxime la carburanți
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj