Ludovic Orban: „Vom căuta să găsim susţinere parlamentară pentru alegerea primarilor în două tururi”

PNL şi USR PLUS vor încerca să obţină susţinere parlamentară pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, a declarat, miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.
George Russo
23 dec. 2020, 12:22
Ludovic Orban:

Ludovic Orban a explicat că actuala coaliţie nu are voturile necesare pentru a trece legea prin Parlament, deoarece UDMR nu este de acord cu aceasta, fapt pentru care nici nu a fost inclusă în acordul de colaborare, dar speră să poată convinge destui parlamentari din alte grupuri parlamentare, informează Agerpres.

„Noi ştim foarte bine că UDMR nu a susţinut acest punct. În guvernarea trecută, Guvernul PNL şi-a angajat răspunderea, iar la moţiunea de cenzură a căzut şi din cauza faptului că UDMR, care nu este de acord, a susţinut moţiunea de cenzură.

Noi am stabilit că introducem în programul de guvernare acele puncte care ne unesc, acele puncte în care suntem de acord. În ceea ce priveşte alegerea primarilor în două tururi, fiind doar două formaţiuni din coaliţie care susţin, vom face un acord parlamentar şi vom căuta să mai găsim susţinere pentru a putea forma o majoritate”, a afirmat Orban, la Palatul Parlamentului.

Ludovic Orban vorbeşte despre modificarea Constituţiei

El a adăugat că iniţativa de revizuire a Constituţiei „Fără penali în funcţii publice” este doar una dintre modificările vizate pentru Legea fundamentală, subliniind că este important să existe o majoritate calificată de două treimi în Parlament, dar şi susţinere la nivelul populaţiei.

„Din punctul nostru de vedere, dacă abordăm ca şi obiectiv strategic modificarea Constituţiei, va trebui să vedem care sunt aceste modificări. Una dintre modificări este cea legată de iniţiativa cetăţenească şi noi susţinem. De asemenea, preşedintele României a iniţiat referendumul pe justiţie din data de 26 mai care impune necesitatea de modificare a Constituţiei.

Sunt şi alte puncte. De exemplu, reglementările constituţionale privitoare la funcţionarea Curţii Constituţionale, care din punctul nostru de vedere ar trebui revizuite, îmbunătăţite. Trebuie să vedem, să le adunăm. Pe de altă parte, trebuie să fim foarte realişti. Nu putem promite oamenilor că vom face lucruri pe care ştim că nu le putem face.

Avem nevoie, în primul rând, în Parlament de majoritate calificată de două treimi pentru a fi aprobată revizuirea Constituţiei. De asemenea, revizuirea Constituţiei se face prin referendum şi trebuie să avem garanţia că există un suport public foarte important pentru modificările constituţionale pe care vrem să le iniţiem”, a explicat Orban.

Citeşte şi: Claudiu Năsui, propus pentru ministerul Economiei, doreşte debirocratizarea sistemului: „Antreprenorii trebuie să petreacă cât mai puţin timp făcând hârtii pentru stat”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Românii care ies la pensie anticipată trebuie să respecte anumite reguli. Ce trebuie să știe cei care vor să muncească în continuare
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT