Ada Galeș, în vârstă de 34 de ani, a anunțat, în urmă cu câteva săptămâni, că are o formă rară de cancer, localizat pe cerul gurii. Actrița a împărtășit cu fanii de pe rețelele de socializare diagnosticul crunt pe care l-a primit, dar și intervențiile chirurgicale la care a fost supusă.
Cu toate că trece printr-o perioadă dificilă, vedeta și-a găsit puterea de a scrie câteva rânduri, ținându-și la curent fanii cu starea în care se află. Recent, într-un mesaj distribuit pe pagina sa de Facebook, actrița a mărturisit că „sunt cu tot cerul gurii cusut. Dar am o biopsie cu margini curate și nu voi face radioterapie. Sunt gata. Sau, mă rog, gata de acum înainte. Mă refac încet, dar mă refac. Sper să vă pot da și vouă din ce mi-a fost dat mie în ultimele patru luni, de la mine și de la lume.
Am plâns de vești bune.
Am plâns de cadouri primite.
Am plâns de frică.
Am plâns de iubire pentru viață și pentru meseria mea.
Am plâns de speranță.
Am plâns fără lacrimi.
Și am primit mesaje de la oameni care mi-au spus că plâng pentru mine.”, a dezvăluit aceasta.
Citește și: Cum se simte Ada Galeș după ultima operație. Actrița în vârstă de 34 de ani a fost diagnosticată cu cancer
Mai mult, vedeta a mărturisit că se simte bine după operația de pe cerul gurii, ținând să mulțumească și echipei medicale care a fost alături de ea în această luptă grea.
„Știți bancul ăla cu unul care merge la doctor și după operație zice „mulțumesc, Doamne”, și doctorul răspunde „cu plăcere”? așa vă zic și eu: există zei, vi-i cobor din Olimp.
Prima operație am făcut-o cu Dr. Iulian Filipov la Brașov. El a avut grijă să-mi traversez perioada de incertitudine. Am așteptat diagnosticul împreună și am întors-o pe toate părțile. A venit cu cele mai bune soluții, să trimit biopsia în Germania, la Erlangen, și m-a îndrumat spre cea mai bună variantă de la noi: Prof. Dr. Horațiu Rotar.
Nu știu să vi-l descriu pe prof. Rotar. Am trecut pe hol o dată când povestea cu un alt pacient într-un salon. Cu blândețe, cu grijă, empatie, cu enorm de multe detalii medicale, astfel încât decizia să rămână în autonomia împăcată a pacientului. E imens. Și ca profesionist și ca om.
Din mine a tăiat mereu cu grijă pentru profesia mea, încercând să-mi protejeze funcționalitatea vocală. Ne-am ofticat împreună când biopsiile s-au întors cu margini pozitive. Și a știut mereu ce e cel mai bine să facă. A ajutat mult atitudinea și profesionalismul lui să iau lucrurile cu încredere și umor.
Acum, la o săptămână după operație, nu am nici măcar un semiton diferit în voce. Nici măcar o notă, niciun timbru subtil. impecabil. La ce operații face el, ce am pățit eu e desert. E de făcut cu ochii închiși. (…)
Doctorița anestezistă Sînziana Bunea m-a culcat și m-a trezit de parcă dormisem după-amiaza. Fără efecte adverse, fără complicații.
Eu am și un sindrom de activare mastocitară cu urticarie cronică, deci trebuiau nimerite perfect și medicamentele și tuburile. Nicio durere de cap, nicio amețeală. Impecabil. A fost de gardă în noaptea ultimei intervenții. Mi-a povestit despre etica ei, despre împlinirea de a face bine. O ador în secret pe Sînziana. (puteți să îi și spuneți).
Mii de mulțumiri (e dintr-un spectacol fraza asta) și oncoloagei mele, Raluca Patru, de la Spitalul Colțea, care e în contact cu toată echipa mea și m-a încurajat să-mi savurez viața și să-mi văd liniștită de premiera pe care o aveam scos in iunie.
Iubire și terapeutei mele, Domnica Petrovai. dacă sunt bine datorită cuiva, e datorită ei și mamei.
Domnica e alături de mine de la 20 de ani, cu pauze. Dar din când în când mă mai duc la mentenanță, ca acum. (și Domnica e mama cuiva.)
Le mulțumesc și mătușilor mele doctorițe, dr. Andreea Neculau și dr. Gabriela Lupu, și stomatoloagei dr. Anda Geczi. Și vouă. Care ați fost pansament, ați lucrat cot al cot cu doctorii pentru mine.”, este fragmentul distribuit de vedetă pe pagina sa de Facebook, alături de o imagine cu medicul care a operat-o.