Luxemburg luptă împotriva ISIS, a trimis AL DOILEA soldat în Mali

Luxemburgul a decis să trimită un al doilea militar în Mali, în virtutea 'clauzei de solidaritate' europeană invocată de Franța în cadrul UE, ca ripostă împotriva Daesh, după cum a relatat AFP.
Alina Costache
11 dec. 2015, 05:56
Luxemburg luptă împotriva ISIS, a trimis AL DOILEA soldat în Mali

Marele Duce va trimite acest militar suplimentar în cadrul misiunii UE de formare a trupelor în Mali, la începutul anului 2016. El va fi consilier pe lângă forțele armate maliene. Acest personal adițional ‘dublează prezența militară luxemburgheză la fața locului’, se precizează într-un comunicat oficial.

Micul stat oferă, de asemenea, capacități de transport strategic în cadrul programului gestionat de ONU, precum și contribuții financiare ‘în favoarea armatei maliene și pentru lupta împotriva extremismului’.

Valoarea totală a angajamentului luxemburghez se ridică la 2 milioane de euro.

A doua zi după atentatele din Paris (130 de morți), în 13 noiembrie, Franța a făcut apel pentru prima oară la articolul 42.7 al tratatului de la Lisabona, care prevede asistența celorlalte țări dacă una dintre cele 28 de membre ale UE este victima unei agresiuni.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce mesaj i-a transmis Cristiano Ronaldo fiului său, direct de la CM 2026. Cristiano Ronaldo Jr. a sărbătorit împlinirea a 16 ani
Capital.ro
Traian Băsescu avertizează asupra economiei României. Fostul președinte: „Dobânzile la care România se împrumută sunt mai mari decât cele ale unor state din categoria junk”
Playtech.ro
Elevii se întorc la școală cu reguli noi. Cum vor arăta testele și evaluările din toamnă. Profesorii care nu respectă noile reguli riscă sancțiuni
Adevarul
Topul destinațiilor de vacanță din Europa în care verile sunt răcoroase, iar peisajele, uluitoare
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Terorizat de un cămătar, Gigi Becali a luat o decizie neașteptată: ”Nu sunt mândru!”
MediaFlux
Arma secretă a lui Donald Trump. Membrii cabinetului său o mănâncă zilnic
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?