MAE român, avertizare de călătorie pentru Croaţia: Cod portocaliu şi fenomene meteorologice intense în Italia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc în Croaţia că, pentru miercuri, au fost emise avertizări cod portocaliu şi cod galben pentru multe regiuni. De asemenea, potrivit MAE, mai multe regiuni din zona de centru-nord a Italiei se vor confrunta cu fenomene meteorologice intense, sub formă de ploi şi furtuni.
Filip Stan
10 iul. 2019, 06:08
MAE român, avertizare de călătorie pentru Croaţia: Cod portocaliu şi fenomene meteorologice intense în Italia

Potrivit MAE, în Croaţia, în conformitate cu datele transmise de Institutul Hidro-Meteorologic local, pentru ziua de 10 iulie 2019, a fost emis cod portocaliu de furtună, precipitaţii intense şi intensificare a vântului în regiunile Knin, Istria, Split, Dalmaţia, canalul Velebit, golfurile Kvarner şi Kvarneric, precum şi cod galben pentru regiunile Karlovac, Gospić, Rijeka şi Dubrovnik.

Autorităţile croate avertizează cu privire la posibilitatea existenţei unor disfuncţionalităţi în reţeaua electrică.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români că, în situaţii de urgenţă, pe teritoriul Croaţiei, pot apela numărul european unic de urgenţă 112.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Zagreb: +38514677660; +38514610009, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Croaţia: +38598414341.

De asemenea, MAE anunţă că, în conformitate cu datele transmise de Serviciul de Protecţie Civilă din Italia, miercuri, mai multe regiuni din zona de centru-nord a ţării se vor confrunta cu fenomene meteorologice intense, sub formă de ploi şi furtuni.

Astfel, a fost emis cod galben de precipitaţii intense, grindină, furtuni şi intensificări ale vântului în regiunile Lombardia, Veneto, Emilia-Romagna, Marche, Piemonte, Toscana şi în Provincia Autonomă Trento.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Roma: +390683523358; +390683523356; +390683523352; +390683523344, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al
Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Italia: +393451473935, respectiv al oficiilor
consulare Trieste: +393408821688; Milano: +393661081444; Torino: +39338756 8134; Bologna: +393491178220; Bari: +393346042299; Catania: +393209653137.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT