„MAE român ştia că Madagascar e gata să-l extrădeze pe Radu Mazăre”. Declaraţiile consulului onorific al malgaşilor, la Bucureşti

Ministerul român de Externe ştia că Madagascarul este gata să-l extrădeze pe Radu Mazăre, dar nu a răspuns nici până astăzi solicitării oficiale privind eliberarea unei copii după mandatul internaţional de arestare, de care autorităţile acestei ţări aveau nevoie, potrivit legii, pentru a-l extrăda, a declarat la RFI România Serge Rameau, consul general onorific al Madagscarului la Bucureşti.
Ionela Marcu
10 mai 2019, 14:54

„După condamnarea domnului Mazăre am fost convocat de ministrul de externe al Madagascarului, care mi-a cerut explicaţii, pentru că acolo nimeni nu înţelegea cine e dl Mazăre, de ce a venit în ţara noastră, etc.

I-am explicat toată situaţia iar el mi-a explicat că nu avem un acord de extrădare cu România. Am răspuns că România este membră UE şi că lucrurile trebuie făcute în mod convenabil, cu respectarea legilor. El mi-a răspuns că din punct de vedere judiciar este dispus să dea Cezarului ce e al Cezarului, dar că are nevoie de copia mandatului internaţional de arestare.

Citeşte şi Cum şi-a construit Radu Mazăre imperiul din Madagascar. Interviu cu consulul acestei ţări în România VIDEO

Eu atunci m-am întors în România, am făcut o notă verbală către MAE român şi am cerut copia mandatului, pentru că nu am vrut să mi se reproşeze ceva ulterior, să nu fim acuzaţi de obstrucţionare. Aşadar România ştia că Madagascar era gata să coopereze, dar era nevoie de acest document. Nu am primit nici până azi un răspuns„, a declarat Serge Rameau la RFI.

La rândul său, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, vineri, că MAE a trimis din februarie 2018 autorităţilor din Madagascar o copie a mandatului internaţional de arestare pe numele lui Radu Mazăre. „În februarie 2018, am făcut o cerere către IGPR în care am rugat să ne dea o copie a mandatului respectiv. Am dat instrucţiuni pe data de 28 februarie 2018, la ambasada noastră din Italia, în care am informat pe ambasador că îi trimitem în anexă documentul de la Biroul Naţional Interpol cu privire la cetăţeanul Radu Mazăre, care fusese dat în urmărire internaţională şi în legătură cu care existau informaţii că ar dori să obţină un permis de şedere pe teritoriul Republicii Madagascar. Documentul respectiv a fost înaintat ambasadei noastre de la Roma şi trimis apoi către partea malgaşă, cu scopul de a bloca obţinerea permisului de şedere în Madagascar de către persoana care era urmărită internaţional”, a precizat Meleşcanu.

Întrebat de ce abia acum a fost arestat Mazăre, ministrul a spus: „Asta e o chestiune care ţine exclusiv de funcţionarea sistemului judiciar malgaş şi nimic altceva. În ceea ce ne priveşte, am cerut şi informaţii suplimentare de la autorităţile malgaşe în legătură cu această problemă. A fost şi o notă verbală transmisă în acest sens de către ambasada noastră la Roma către Ambasada Republicii Madagascar„.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
„La asta nu renunță niciodată!” Dezvăluiri din vestiarul naționalei. Ce pregătește Hagi pentru meciul cu Polonia
Capital.ro
Pensia pe care o vei primi la bătrânețe poate fi verificată online. Cum afli ce vechime ai la pensie și câți bani vei încasa
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensionarii pot pierde gratuitatea pe mijloacele de transport. STB pregătește și scumpirea biletelor
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România