Mai mult de jumătate din municipiul Orăştie nu are curent de peste 24 de ore

Mai mult de jumătate dintre abonaţii casnici din municipiul Orăştie nu au energie electrică de mai bine de 24 de ore, după ce un transformator electric a luat foc, iar mai multe cabluri de curent au fost distruse, a informat sâmbătă primarul localităţii, Ovidiu Bălan.
Alina Costache
08 sept. 2018, 08:36
Mai mult de jumătate din municipiul Orăştie nu are curent de peste 24 de ore

„Sunt peste 4.000 de abonaţi care nu au curent de vineri dimineaţa, când a fost o avarie majoră la liniile de medie tensiune, iar un transformator a luat foc. O parte din cablurile importante au fost carbonizate, unele chiar îngropate prin pământ. Suntem aproape paralizaţi”, a declarat edilul local.

Potrivit acestuia, zonele centrale ale municipiului şi o parte dintr-un cartier de blocuri nu au curent electric, iar iluminatul public este asigurat în proporţie de 20%.

Spitalul municipal a fost trecut pe o linie de rezervă, iar staţia de tratare a apei în oraş funcţionează pe generatoare de electricitate.

„Este nevoie de mai multe echipe de intervenţie ale companiei de electricitate. Ei ne-au informat că lucrează cu zece echipe, dar apreciem că numărul este insuficient. Oamenii sunt nemulţumiţi pentru că nu au curent de mai mult de 24 de ore’, a adăugat primarul municipiului Orăştie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT