Mai mulţi bani la pensie pentru această categorie de pensionari. 70 de deputaţi au semnat pentru modificarea legii pensiilor

Peste 70 de deputați au semnat un proiect de modificare a legii pensiilor, astfel încât pensionarii care au muncit în condiții speciale să primească mai mulți bani. Inițiativa a fost depusă luni, 24 noiembrie 2025, în Camera Deputaților și vizează schimbarea actualei reglementări, astfel încât perioadele de muncă desfășurate în condiții deosebite să fie recunoscute corect, chiar dacă nu au fost acoperite integral pe durata întregii luni.
Filip Stan
25 nov. 2025, 20:51
Mai mulţi bani la pensie pentru această categorie de pensionari. 70 de deputaţi au semnat pentru modificarea legii pensiilor

Pensionarii cu grupe vor primi mai mulți bani la pensie. Proiectul are susținere din partea parlamentarilor PNL, PSD și UDMR, formațiunile care dețin majoritatea, crescând șansele ca acesta să fie adoptat. Printre semnatari se numără deputați, senatori, dar și actuali sau foști miniștri, scrie Newsweek.

Proiectul legislativ dorește să modifice o prevedere regăsită în actuala lege a pensiilor, care menționează următoarele: „(3) Activitățile desfășurate la locurile de muncă prevăzute la art. 28 alin. 1 literele d și f) până la l (le aveți la finalul articolului n.red.) se consideră în condiții speciale de muncă numai dacă acestea se desfășoară în aceste condiții, pe toată durata programului normal de lucru dintr-o lună”.

Citeşte şi: Ce condiţii trebuie să îndeplineşti ca să ieşi la pensie cu 10 ani mai devreme. Ce prevede legea

Legea actuală prevede că dacă într-o singură zi dintr-o lună munca nu se desfășoară în condiții speciale, întreaga perioadă nu mai este recunoscută ca atare, situație valabilă și în cazul zilelor de instruire sau activități teoretice, ceea ce îi dezavantajează pe angajați. Noua propunere menționează că „activitățile se consideră desfășurate în condiții speciale de muncă numai dacă acestea se desfăşoară în aceste condiții, pe durata programului normal de lucru, stabilit prin acte normative specifice domeniului respectiv de activitate”. Astfel, chiar dacă angajații care au muncit în condiții speciale nu au fost pontați în una din zilele lucrătoare din luna respectivă, din diferite motive, întreaga lună va fi considerată ca fiind muncită în condiții speciale.

Citeşte şi: Poate fi cumulată pensia de handicap cu alte venituri? Ce spune legea și când se pierde acest sprijin

Proiectul menționează explicit categoriile de angajați care vor beneficia de modificări, printre care:

  • sectoarele care utilizează materii explozive, pulberi și muniții, potrivit lege5.ro,
  • locurile de muncă încadrate în categoriile de risc radiologic III și IV din centrale nuclearoelectrice, unități de cercetare-dezvoltare în domeniul nuclear, unități de fabricare a combustibilului nuclear, unități de tratare și depozitare a deșeurilor radioactive, instalații radiologice și alte instalații nucleare,
  • industria de armament referitoare la: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor,
  • activitățile din industria de armament referitoare la: fabricarea, manipularea, transportul nitroglicerinei, explozivilor, pulberilor negre, pulberilor fără fum, produselor pirotehnice în unitățile de producție a explozivilor, precum și fabricarea nitrocelulozelor și a celuloidului în aceleași unități de producție a explozivilor,
  • fabricarea munițiilor și a elementelor de muniţii, locurile de muncă în care se execută operaţii cu exploziv de iniţiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum şi locurile de muncă în care se execută operaţii cu substanțe detonante aromatici, la care angajaţii intră în contact direct cu aceştia,
  • delaborarea munițiilor și a elementelor pirotehnice încărcate cu substanțe explozive sau incendiare,
  • sectorul construcții nave, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice: control nedistructiv cu radiații ionizante, izolare cu vată minerală, galvanizare, sablare/zincare, vopsitorie, sudură, montare/ demontare schele, lăcătușerie montaj, tubulatură montaj, polizare montaj, mecanică montaj, electrică montaj,
  • activitățile din unitățile de producție a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând și unitățile de extracție a cărbunelui, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui,
  • sectorul construcții mașini, pentru personalul care își desfășoară activitatea în următoarele activități specifice referitoare la: turnarea pieselor și lingourilor de oțel, în turnătoriile de oțel; turnarea pieselor de fontă, pieselor din aliaje neferoase și pieselor cu modele ușor fuzibile, în turnătoriile de fontă, turnătoriile de aliaje neferoase și turnătoriile de precizie; forjarea pieselor pe ciocane de peste două tone forță, în secțiile de forjă; turnarea cuzineților din aliaje neferoase pe suport de oțel, în turnătoriile de cuzineți; activitatea desfășurată de către ingineri, subingineri și tehnicieni în secțiile de producție respective,
  • activitățile de producție din unitățile de producție ale minelor de minereuri, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice extracției minereurilor.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce decizie a luat Filipe Coelho după ce Universitatea Craiova a devenit lider în SuperLiga! Exclusiv
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT