Mai mulţi colaboratori ai preşedintelui Macron, suspectaţi de mărturii false sub jurământ

Senatul francez a decis să sesizeze justiţia în cazul mai multor colaboratori ai preşedintelui Emmanuel Macron, inclusiv directorul de cabinet, suspectaţi de mărturii false sau de declaraţii trunchiate la audieri sub jurământ, au indicat joi senatori.
Iulian Tudor
21 mart. 2019, 13:03
Mai mulţi colaboratori ai preşedintelui Macron, suspectaţi de mărturii false sub jurământ

Biroul Senatului a decis să transmită Parchetului declaraţiile lui Alexandre Benalla, un colaborator apropiat al preşedintelui şi care a fost demis vara trecută, ale prietenului său Vincent Crase şi ale lui Patrick Strzoda, director de cabinet al lui Macron, pentru suspiciune de mărturie falsă în faţa unei comisii de anchetă parlamentară, potrivit membrilor Biroului, potrivit Agerpres.

În cursul unui vot cu uşile închise, senatorii au decis să transmită declaraţiile altor colaboratori ai lui Macron, care conţineau ”incoerenţe” şi ”contradicţii”. Printre ei figurează secretarul general de la Palatul Elysee Alexis Kohler şi Lionel Lavergne, şeful grupului de securitate al Preşedinţiei, potrivit surselor.

Această decizie a Biroului Senatului referitoare la persoane foarte apropiate lui Macron reprezintă un nou episod al confruntării dintre Elysee şi Camera superioară, dominată de opoziţie, informează Agerpres.

Potrivit unuia dintre membrii Biroului, Senatul va fi cel care va anunţa calea de urmat.

Senatul a audiat personalităţi în cadrul unei comisii de anchetă în dosarul ”Benalla”, un apropiat al preşedintelui francez. Benalla a fost demis după ce a interpelat în mod violent manifestanţi în cursul unor defilări pe 1 mai 2018.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Mirela Vaida a dezvăluit unde învață copiii ei. Prezentatoarea de la Acces Direct este mândră de comunitatea din care face parte
Fanatik.ro
Denis Drăguş, la debut! Ce poziţie joacă la FCSB? Craiova se teme de el: „Nu-mi place că s-a dus la ei”
Capital.ro
Lemnele de foc s-au scumpit înainte de sezonul rece. Cât îi costă pe români proviziile pentru iarnă
Playtech.ro
Vremea se schimbă din nou în România. După ploi și vijelii, temperaturile urcă până la 30 de grade
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
Banciu a numit atacantul român care ”a fost mai fotbalist” decât Adi Mutu: ”Era sculă!”
MediaFlux
Vârsta de pensionare trebuie să crească în România! Avertismentul Consiliului Fiscal: Lipsesc 10 miliarde de euro
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte