Mai mulţi pensionari vor putea beneficia de medicamente compensate în proporţie de 90%

Pensionarii cu venituri din pensii și indemnizație socială de până la 900 de lei/lună vor beneficia, de la 1 iulie, de compensarea medicamentelor (din sublista B, prevăzută de HG nr. 720/2008) în proporție de 90%, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, potrivit unei Hotărâri adoptate astăzi de Guvern.
Alina Costache
30 iun. 2017, 15:37
Mai mulţi pensionari vor putea beneficia de medicamente compensate în proporţie de 90%

Până în prezent, beneficiau de această compensare pensionarii cu venituri numai din pensii de până la 700 de lei; veniturile realizate numai din pensii reprezintă drepturi de asigurări sociale care se cuvin în temeiul contribuțiilor de asigurări sociale achitate către bugetul de asigurări sociale de stat, fiind calculate pe baza veniturilor realizate de persoana asigurată.

Guvernul speră astfel să crească numărul de persoane beneficiare ale acestui program.

De asemenea, a fost simplificată procedura de declarare a veniturilor, nemaifiind necesară declarația pe proprie răspundere a pensionarilor. În prezent, pentru a beneficia de această compensare, pensionarii cu venituri numai din pensii trebuie să prezinte medicului de familie talonul de pensie din care rezulta cuantumul pensiei, precum și o declarație pe propria răspunedere cu privire la faptul că nu realizează alte venituri. S-a constata însă că, deși pensionarii declară că nu obțin alte venituri, în evidențele ANAF aceștia figurează că realizează și alte venituri, în general venituri mici. Astfel, au fost identificate situații în care declarațiile pe propria răspundere au fost date de către beneficiari fără a avea cunoștință despre existența unor sume considerate venituri (dobanda bancară, venituri din dividende ca urmare a faptului că sunt posesorii unor certificate de acțiuni, situație în care se impune recuperarea de la această categorie de asigurați a procentului de 40% reprezentând diferența dintre 50-90%).

Fondurile necesare pentru această măsură vor fi asigurate, în proporție de 50%, din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate și, respectiv de 40%, din venituri proprii ale Ministerului Sănătății, prin transferuri din bugetul FNUASS.

Din evidențele CNAS, în prezent, există un număr de 1,8 milioane de persoane cu venituri numai din pensii. În cadrul programului social privind compensarea cu 90% a medicamentelor pentru pensionari, în 2016 au fost eliberate un număr de 2,379 milioane de rețete aferente unui număr de 430.812 pensionari cu o valoare în cuantum de 167,6 milioane lei. Din datele CNAS, se estimează că, începând cu data de 1 iulie 2017, numărul de beneficiari cu venituri din pensii de până la 900 lei/lună va fi de aproximativ 2,8 milioane de persoane.

Totodată, Guvernul a modificat şi completat anexa la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate. Astfel, prin acest proiect de hotătâre se introduc două DCI-uri noi aferente Programului național de oncologie, ca urmare a deciziei de includere necondiţionaţă emise în urma procedurii de evaluare; se rectifică în SUBLISTA C denumirea unui DCI, în cadrul Subprogramului de tratament al bolnavilor cu tuberculoză, astfel încât acesta să fie preluat în Lista preţului de decontare, aşa cum a fost aprobat ca preţ de Ministerul Sănătăţii. De asemenea, se introduce un nou DCI de care vor beneficia pacienţii cu transplant hepatic, în conformitate cu prevederile HG nr. 155/2017 pentru aprobarea programelor naţionale de sănătate.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Marius Mitran, despre Odiseea Universității Craiova: „Noduri, semne și ratări”
Capital.ro
Mașini interzise în Europa. Lista completă a țărilor și orașelor în care nu mai au voie să circule autoturismele Euro 3, Euro 4 sau Euro 5. Care este situația din România
Playtech.ro
Cum îți faci bagajul fără să plătești taxe suplimentare la avion. Trucurile folosite de călătorii experimentați
Adevarul
Eclipsa de Soare din 12 august 2026, spectacol rar la apus. Adrian Șonka: „O imagine pe care poate nu o vezi niciodată în viață”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Românii care pot primi a 13-a pensie, dar și o pensie minimă de 600 de euro. Care sunt condițiile și cine beneficiază
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat