MAI: Toate activităţile pentru pregătirea referendumului sunt în grafic

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a condus, miercuri, prima şedinţă a Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităţilor de organizare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei din 6 şi 7 octombrie, informează MAI, precizând că toate activităţile pentru pregătirea consultării populare sunt în grafic.
Alina Costache
26 sept. 2018, 14:19
MAI: Toate activităţile pentru pregătirea referendumului sunt în grafic

Astfel, imprimarea buletinelor de vot va fi asigurată de către Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, confecţionarea ştampilelor cu menţiunea „Votat” – de către „Monetăria Statului”, iar confecţionarea timbrelor autocolante – de către „Imprimeria Naţională”.

Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale a pus la dispoziţia „Monitorului Oficial” hârtia necesară, respectiv 72,5 tone, pentru imprimarea buletinelor de vot. Imprimarea buletinelor se va finaliza în următoarele zile.

În ceea ce priveşte confecţionarea ştampilelor cu menţiunea „Votat” şi a timbrelor autocolante de către „Imprimeria Naţională”, ambele procese au fost deja începute.

„Spre deosebire de procesele electorale din ultimii ani, acest referendum se va desfăşura pe parcursul a două zile, ceea ce presupune eforturi suplimentare din partea tuturor celor angrenaţi în organizare. În plus, perioada pe care o avem la dispoziţie pentru pregătirile necesare este mai scurtă, ceea ce a presupus unele măsuri organizatorice specifice care să permită organizarea referendumului în bune condiţii, fără a afecta drepturile electorale ale cetăţenilor”, a subliniat ministrul Carmen Dan.

De asemenea, la nivelul MAI a fost elaborat Planul general de măsuri al MAI privind asigurarea ordinii şi siguranţei publice pe timpul desfăşurării referendumului naţional.

La şedinţă au participat reprezentanţi ai ministerelor şi ai celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale cu atribuţii în organizarea referendumului. Totodată, au fost prezenţi în sală o parte dintre prefecţi, ceilalţi fiind în legătură prin videoconferinţă.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Femeia care a intrat în conflict cu Gigi Becali a atras toate privirile la FCSB – Petrolul. Foto
Capital.ro
Câți bani ar trebui să ai economisiți în funcție de vârstă. La 60 de ani, ținta ajunge la sume semnificativ de mari
Playtech.ro
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Adevarul
„Ce făcurăți, bă, nărozilor? Vă rătăcirăți?” Misterul camionului cu numere de Olt ajuns pe drumurile din Afganistan
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un mire de 30 de ani și tată a doi copii și-a pierdut viața în mod tragic, în timp ce mergea spre propria nuntă: „Ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi a lor”
iamsport.ro
A numit ”marile probleme” ale Rapidului și a criticat doi titulari: ”Trebuia să dea 4-5 goluri!”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte