Mâinile şi picioarele RECI, un simptom care poate ascunde BOLI GRAVE

Atât bărbaţii, cât şi femeile se plâng adesea că au mâinile şi picioarele reci. Acest lucru nu ar reprezenta o problemă dacă s-ar întâmpla doar afară, în miezul iernii, însă el ridică un semn de întrebare în situaţia în care extremităţile respectivelor persoane „îngheaţă" la propriu atât în toiul verii, cât şi iarna, în încăperile călduroase.
Alina Costache
04 oct. 2017, 17:32
Mâinile şi picioarele RECI, un simptom care poate ascunde BOLI GRAVE

Sindromul Raynaud, forma cea mai nepericuloasă. Dacă la început simptomul nu este luat prea în serios, în momentul în care apar complicaţii, cum ar fi senzaţia de amorţeală la nivelul extremităţilor, dureri la expunerea la frig, modificarea culorii pielii sau în cazuri grave chiar ulceraţii, pacienţii se adresează atât medicului de familie, cât şi medicului dermatolog, internistului sau endocrinologului. Dacă vă întrebaţi care sunt cauzele, ei bine, acestea pot fi multiple. Cauzele mâinilor şi picioarelor reci cuprind aproape toate ramurile medicinei. În general, la femeile tinere, aceste simptome sunt cunoscute şi sub denumirea de sindrom Raynaud. Spasmul arterelor este declanşat de frig sau stres, iar aceasta este practic forma cea mai «nepericuloasă», mai ales dacă ea durează de doi-trei ani şi nu s-a complicat în timp, potrivit doctorulzilei.ro.

Lipsa fierului afectează circulaţia sangvină. În ceea ce priveşte factorii de risc, e bine să ştiţi că există unele meserii care fac aproape inevitabilă apariţia acestui simptom. Muncitorii care lucrează zilnic cu pichamărul, la fel ca şi săpătorii, persoanele care folosesc des solvenţi organici sau policlorvinil sunt mai predispuşi apariţiei sindromului de mâini şi picioare reci. Cât despre femei, cele aflate la pragurile hormonale, mai exact la menarhă (n.r. – prima menstruaţie), în timpul sarcinii sau la menopauză se confruntă şi ele cu această problemă. Şi lipsa fierului, calciului sau magneziului din organism poate provoca această problemă. Pentru că fierul este indispensabil transportării oxigenului din sânge, lipsa acestuia va afecta în mod negativ circulaţia sangvină, în special cea periferică.

Simptomul poate fi asociat cu hepatitele B şi C. Sunt foarte multe afecţiuni severe care pot „îngheţa” extremităţile membrelor. În primul rând, sindromul Raynaud poate fi asociat cu bolile autoimune, cum ar fi lupus eritematos sau poliartrită reumatoidă, mai e asociat cu afecţiunile hematologice, de exemplu leucemii, limfoame sau crioglobulinemii (proteine care precipită în vase la frig), dar se poate număra şi printre simptomele bolilor infecţioase, cum sunt hepatitele B şi C ori micoplasma sau poate fi un semn al bolilor endocrine, de exemplu pentru acromegalie, mixedem, respectiv hipotiroidism sau chiar pentru feocromocitomi. Printre bolile asociate se mai numără şi diabetul zaharat, unele medicamente, de exemplu anticoncepţionalele orale, betablocantele sau alcaloizii la ergot, manifestările paraneoplazice, ale unui cancer nediagnosticat încă. Alte cauze ale mâinilor şi picioarelor reci pot fi arteriopatiile de diverse cauze, în principal ateroscleroza şi trombangeita obliterantă Burger, care apar de regulă la bărbaţii tineri şi la femeile care fumează, sau sindroamele vaso-spastice, precum acrocianoza sau livedo reticularis.

Medicul poate recomanda şi efectuarea unei tomografii. E drept că numărul de boli cu care sunt asociate mâinile şi picioarele reci este foarte mare, însă nu trebuie să vă speriaţi. Primul pas pe care e indicat să-l faceţi este să vă adresaţi medicului de familie, care vă va face atât analize uzuale, cât şi specifice. E vorba despre: hemogramă, glicemie, funcţia renală, depistarea hepatitelor B şi C, electroforeza proteinelor, crioglobuline, analize hormonale precum TSH, FT4, dar şi pentru depistarea lupusului sau poliartritei reumatoide. În unele cazuri nu-i nevoie nici măcar de toate aceste investigaţii, întrucât, după efectuarea analizelor uzuale şi în urma anamnezei, medicul îşi va da seama rapid dacă are de-a face cu un sindrom simplu Raynaud sau dacă e nevoie să „facă săpături” pentru depistarea unei posibile boli asociate. De la caz la caz, medicul poate recomanda efectuarea unei tomografii, unei radiografii pulmonare ori a coloanei cervicale sau de investigare a circulaţiei arteriale, numită pletismografie. Investigaţiile se fac treptat, în funcţie de simptomatologie şi de alte afecţiuni.

Evitaţi fumatul şi ţineţi stresul la distanţă. Pentru a vă vindeca trebuie să luaţi atât câteva măsuri generale, cât şi tratament medicamentos. Măsurile generale constau în: evitarea fumatului şi consumului de alcool, dar şi a expunerii la frig şi folosirea de mănuşi de persoanele predispuse la această problemă. De asemenea, e indicat să ţineţi stresul la distanţă pe cât posibil. Pacientului i se pot prescrie de la blocanţi de calciu, prostaglandine, antagonişti, de receptori, de angiotensină şi vasodilatatori până la Omega-3, care poate fi luată din uleiul de peşte ori calciu, magneziu sau fier, în cazul în care din rezultatele analizelor reiese că există o carenţă a acestor oligoelemente în organism”, a mai completat medicul.

Pomezile pe bază de arnică vă sunt de folos. Ca în orice altă problemă de sănătate, e indicat să fiţi atenţi şi la alimentaţie. Mai exact, persoanele cu ateroscleroză, dar nu numai, e bine să evite grăsimile animale, staţi departe de dulciurile rafinate, alcool, dar şi de sarea în exces. Persoanele afectate pot folosi unguente pe bază de arnică, de coajă de castan sau pe bază de cafea, ardei iute ori piper, pentru că sunt vasodilatatoare. În cazul în care sunt obişnuite să mănânce sărat, pot înlocui sarea cu condimente «fierbinţi», de exemplu ardei iute şi piper. De asemenea, printre remediile naturiste eficiente în această problemă mai poate fi trecut şi ceaiul de rozmarin. La rândul lor, nutriţioniştii recomandă o dietă bogată în seminţe de dovleac, nuci şi pepene, dar şi consumul regulat de spanac, deoarece e o sursă formidabilă de fier.

Citeşte şi Ce probleme de sănătate dezvăluie picioarele tale

DailyBusiness
Florin Ristei, remarci neașteptate la adresa ispitelor de la Insula Iubirii: „8 din 10 ispite fac videochat”
Spynews
Cristina Scarlevschi, în lacrimi, la mormântul fiului. Imaginile dureroase făcute publice de ispita de la Insula iubirii: „Gândul la Alex vine cu...” | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Cât costă un șezlong pe plaja familiei Simonei Halep din Mamaia. Ce spune legea despre accesul turiștilor cu cearșafuri
Fanatik.ro
Un nou război pe harta lumii: numărul morţilor creşte de la o oră la alta, iar printre victime se află și copii
Capital.ro
Europa renunță la numerar? Anunțul șefei BCE privind banii cash în țările UE: Îmi place numerarul, dar...
Playtech.ro
Zilele norocoase în august 2025 pentru fiecare zodie. Norocul bate la ușă pentru un nativ pe 28
Adevarul
Rusia aduce la muncă un milion de indieni pentru a înlocui rușii trimiși pe front
wowbiz.ro
Mihaela Rădulescu face dezvăluiri tulburătoare în premieră, după finalizarea autopsiei lui Felix Baumgartner: „Eram convinsă că nu suferise un infarct”. Detalii șoc din anchetă și despre înmormântare: trupul sportivului a fost înapoiat familiei: „În sfârș
Evz.ro
Proiect de ordin de la ministerul energie pentru consumatorii vulnerabili. Ar putea beneficia de sisteme de partajare a energiei
Prosport.ro
Divorțul anului în lumea bună. Milionarul și prietena Soranei Cîrstea au rupt 9 ani de căsnicie
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 joi, 24 iulie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report de peste 15,53 milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
Andrei Haureș, asistent medical în Suceava, a fost găsit mort în casă. Avea doar 37 de ani 😢
Capital.ro
Nimeni nu mai scapă de ANAF. Fiscul a bătut palma cu americanii. Toți banii românilor vor fi găsiți
StirileBZI
CFR, îngenuncheat de datorii! Urmează cea mai dură restructurare din ultimii ani
stirilekanald.ro
VIDEO „Era sânge de sus până jos” O femeie de 35 de ani și-a înjunghiat fostul soț din gelozie
Incredibil. Doua accidente extrem de grave, unul după altul. Sunt mulți morți și răniți