Mama ucigaşului de la şcoala din Newtown se pregătea pentru sfârşitul lumii GALERIE FOTO

Nancy Lanza, mama lui Adam, a fost descrisă ca fiind o "supravieţuitoare" de către jurnalişti, după ce s-a aflat că femeia se pregătea demult de Apocalipsă, strângând provizii de hrană şi apă, dar şi de arme.
Sânziana Stancu
17 dec. 2012, 10:21
Mama ucigaşului de la şcoala din Newtown se pregătea pentru sfârşitul lumii GALERIE FOTO

Famila şi prietenii mamei ucigaşului de 20 de ani, Adam Lanza, de la şcoala Sady Hook, Nancy Lanza, au descris-o pe femeie ca fiind o „supravieţuitoare” paranoică, ea fiind convinsă că lumea este în pragul Apocalipsei. Nancy credea în iminenţa unui colaps economic violent, dezvăluie Daily Mail.

În casa ei uriaşă, unde locuia cu Adam după ce divorţase de Peter Lanza, în 2008, s-au găsit rezerve importante de apă şi hrană, dar şi de arme. Nancy, în vârstă de 52 de ani, îi învăţase şi pe cei doi fii ai ei, Adam şi Ryan (24 de ani) să mânuiască armele şi îi lua din când în când la întreceri de tir.

Nancy era una dintre acei „prepper”, aşa cum îi descriu americanii pe cei obsedaţi de Apocalipsă care se pregătesc de supravieţuire cu orice preţ, după eventuala prăbuşire a unei societăţi civilizate. Cumnata lui Nancy, Marsha, a dezvăluit că mama lui Adam „se baza pe ea însăşi” şi că au vorbit deseori despre pregătirile ei pentru Apocalipsă.

De asemenea, Marsha a povestit că Nancy era, totuşi, foarte prudentă cu armele pe care le deţinea, astfel încât acestea să fie lăsate la vedere, la îndemâna oricui, dar nu făcuse în schimb un secret că deţine un arsenal impresionant. În colecţia ei se găseau, între altele, arme de asalt semiautomate, precum şi arme tradiţionale de vânătoare.

Se lăudase cu acestea nu numai în faţa familiei şi a prietenilor, ci şi într-un bar local, dar şi în faţa grădinarului său, Dan Holmes. Bărbatul a dezvăluit că lui Nancy nu îi plăcea să îi intre lumea în casă, majoritatea oaspeţilor ei fiind primită afară, în grădină.

„Micul geniu” Adam suferea de sindromul Asperger

Îl obişnuise şi pe fiul ei, Adam, care suferea de sindromul Asperger – o formă mai uşoară de autism, căreia i se mai spune şi „boala micilor genii”, care începe în copilărie şi se manifestă până la vârste adute – să îşi primească prietenii în două dependinţe construite în afara casei propriu-zise. 

Adam a început masacrul chiar cu mama lui, în capul căreia s-au găsit patru gloanţe, femeia fiind ucisă, după toate aparenţele, în somn, în dormitorul ei. S-a mai aflat de asemenea că informaţiile referitoare la faptul că ea predase o perioadă în şcoala unde Adam a comis masacrul de vineri, ucigând 20 de copii, majoritatea cu vârste între 6 şi 7 ani, fuseseră eronate. Nancy nu predase niciodată la acea şcoală şi fusese mai tot timpul casnică şi numai în ultima perioadă îşi luase un serviciu la o companie de finanţe, de unde ceruse însă concediu pentru a se ocupa de fiul ei tulburat psihic.

Pe de altă parte, Nancy era o mamă iubitoare, care ar fi făcut totul pentru binele lui Adam. Dar era exagerat de protectoare, ţinând să controleze totul, iar acest comportament al ei nu a făcut decât să îi dăuneze şi mai mult fiului său. Potrivit fratelui mai mare al lui Adam, Ryan, care este specialist în finanţe şi lucrează la o companie din New York, Nancy i-ar fi agravat boala fiului ei şi astfel l-ar fi împins fără voia ei să comită unul dintre cele mai tragice masacre din şcolile americane.

Poliţia a descoperit şi un computer spart în casa lui Nancy, pe care îl cercetează acum în speranţa că va obţine informaţii despre motivul real care l-a determinat pe Adam să comită masacrul de la Sandy Hook. Băiatul îşi petrecea aproape tot timpul la computer, plăcându-i să joace jocuri violente. De asemenea, avea deseori crize de furie.

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
CRBL, dezvăluiri despre relația cu fiica lui. Relația lor s-ar fi răcit: „M-a pus la zid”. Cum le răspunde celor care spun că a uitat de Alessia
Fanatik.ro
Florin Cernat dezvăluie chinul trăit în Ucraina, la Dinamo Kiev. Totul despre 1-4 cu Steaua în Liga Campionilor
Capital.ro
Trump și Putin vor avea o nouă întâlnire, de data aceasta la Budapesta: Să vedem dacă punem capăt acestui război rușinos
Playtech.ro
Cele mai bune oferte la energie electrică în octombrie 2025. Hidroelectrica pierde teren, PPC vine cu noi oferte de preț
Adevarul
„Boloş i-a avertizat pe Ciolacu și Iohannis în legătură cu deficitul. I-a durut la bască”. Ludovic Orban îi acuză pe cei doi de iresponsabilitate
wowbiz.ro
Scene SFÂȘIETOARE la înmormântarea Elenei, femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
Prima țară din UE care ar putea legaliza ziua de lucru de 13 ore. Sindicatele denunță „distrugerea oricărui concept de viață familială”
Cancan.ro
Cutremur în televiziune! PRO TV a cedat emisiunea Survivor România postului concurent. Când se difuzează primul sezon
iamsport.ro
Ion Țiriac, atac fără menajamente: ”S-a terminat cu sportul! De asta am și vândut turneul de la Madrid”
MediaFlux
Anunț oficial de la Guvern! Ce se întâmplă cu salariile românilor
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025