MANDATUL cu care merge delegaţia PSD la consultările cu Klaus Iohannis

Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat vineri, că mandatul cu care se va prezenta luni la consultările pe care președintele Klaus Iohannis le-a solicitat partidelor politice vizează reforma electorală.
Ionela Marcu
17 apr. 2015, 12:19
MANDATUL cu care merge delegaţia PSD la consultările cu Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat pentru luni partidele la cea de-a treia rundă de consultări.

„Reforma electorală, așa cum am stabilit. Asta înseamnă un alt sistem pentru alegerile parlamentare, pentru alegerile locale și pentru asigurarea votului tuturor cetățenilor din afară țării și din țară”, a spus Victor Ponta, răspunzând unei întrebări adresate de jurnaliști.

Klaus Iohannis a invitat partidele şi formaţiunile politice la consultări luni, 20 aprilie, pentru discuţii pe tema stadiului legislației electorale, inclusiv cel al reglementărilor necesare asigurării dreptului de vot al românilor care trăiesc în afara granițelor.

Pe agenda consultărilor se vor mai afla discuții referitoare la procedurile parlamentare de încuviințare a cererilor de urmărire penală, reținere, arestare sau percheziție a membrilor Parlamentului, precum și alte teme de interes public.

Calendarul consultărilor este următorul:

• ora 10.00 – Partidul Social Democrat;
• ora 11.00 – Partidul Naţional Liberal;
• ora 12.00 – Uniunea Naţională pentru Progresul României;
• ora 15.00 – Partidul Conservator;
• ora 16.00 – Uniunea Democrată Maghiară din România;
• ora 17.00 – Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
La ce preţ va ajunge, de fapt, motorina, într-un an: „Va fi dezastru dacă va continua războiul!”
Capital.ro
Se schimbă ora în România. Când se dau ceasurile înainte, de la 3:00 la 4:00. Lucrurile bizare și amuzante despre modificarea orei
Playtech.ro
Pensionarii nu mai primesc ajutorul de la stat înainte de Paşte. Ar fi trebuit să li se ofere 200 de lei în plus
Adevarul
Profilul șoferului de ridesharing. Cât câștigă, în realitate, un șofer în România
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat și-a pierdut viața după ce a mâncat cina altcuiva. S-a sufocat și nu a mai putut fi salvat
iamsport.ro
Radu Naum: ”Eram ironic când am spus că e visul meu să fac un interviu cu David Popovici”
MediaFlux
Cine conduce de fapt Iranul după ce liderul suprem și o serie de personalități de vârf au murit în războiul pornit de SUA și Israel
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj