Marcel Ciolacu: Am reușit să scădem inflația la 5.9% în aprilie, aproape la jumătate față de nivelul înregistrat la preluarea guvernării!

Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2024 comparativ cu luna aprilie 2023 a fost 5,9%, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS), fiind cea de-a treia scădere consecutivă a acestui indicator. Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 6,6% în martie, de la 7,2% în februarie.
Alina Costache
14 mai 2024, 11:30
Marcel Ciolacu: Am reușit să scădem inflația la 5.9% în aprilie, aproape la jumătate față de nivelul înregistrat la preluarea guvernării!

Premierul Marcel Ciolacu se laudă că inflația în aprilie 2024 a scăzut la aproape jumătate față de nivelul înregistrat la preluarea guvernării.

”Am reușit să scădem inflația la 5.9% în aprilie, aproape la jumătate față de nivelul înregistrat la preluarea guvernării!

Este una dintre promisiunile cele mai importante făcute românilor pe care o îndeplinim! Datele oficiale arată clar că acolo unde am intervenit prin plafonare, adică la alimentele de bază, energie și gaze, se înregistrează cele mai mari scăderi.

Citește și: Marcel Ciolacu: România este una dintre principalele ţări-sursă pentru victimele exploatate în Europa. Peste 500 de cetăţeni români sunt identificaţi anual ca victime

Asta demonstrează că am acționat corect și vom continua pe această direcție ca să ducem inflația sub 5% până la finalul anului, așa cum ne-am propus.

Pentru că scăderea inflației înseamnă protejarea puterii de cumpărare a românilor, unul dintre principalele obiective ale acestei guvernări”, a transmis premierul Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook.

Citește și: Marcel Ciolacu, noi declarații despre o remaniere guvernamentală: „Dacă se va impune, categoric”

 

Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2024 comparativ cu luna aprilie 2023 a fost 5,9%, anunţă Institutul Naţional de Statistică (INS), fiind cea de-a treia scădere consecutivă a acestui indicator.

”Indicele preţurilor de consum în luna aprilie 2024 comparativ cu luna martie 2024 a fost 100,08%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 2,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2024 comparativ cu luna aprilie 2023 a fost 5,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2023 – aprilie 2024) faţă de precedentele 12 luni (mai 2022 – aprilie 2023) a fost 8,1%”, arată datele INS.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna aprilie 2024 comparativ cu luna martie 2024 a fost 100,36%.

Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2024 comparativ cu luna aprilie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 6,3%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2023 – aprilie 2024) faţă de precedentele 12 luni (mai 2022 – aprilie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 8%.

Mărfurile alimentare s-au scumpit în aprilie cu 2,07%, faţă de aprilie 2023, şi cu 0,37% faţă de martie 2024. La această categorie cel mai mult s-au scumpit conservele din fructe, cu 10,78%, în aprilie 2024, faţă de aprilie 2023, şi cu 0,19% faţă de martie 2024. Carnea de bovine s-a scumpit, în aprilie 2024, faţă de aprilie 2023, cu 9,25%, berea cu 8,97%, vinul cu 8,39%, iar băuturile alcoolice cu 8,24%.

Cel mai mult s-a ieftinit făina, cu 30,34%, în aprilie 2024, faţă de aprilie 2023, care s-a scumpit însă cu 0,31% faţă de martie 2024.

Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,17%, în aprilie 2024, faţă de aprilie 2023, şi s-au ieftinit uşor, cu 0,35% faţă de martie 2024. Aici detergenţii s-au scumpit cel mai mult, cu 25,64%, în aprilie 2024, faţă de aprilie 2023, şi cu 2,04% faţă de martie 2024. Cel mai mult s-au ieftinit gazele, cu 10,79%, în aprilie 2024, faţă de aprilie 2023, dar şi faţă de martie 2024.

Serviciile s-au scumpit cu 10,05%, în aprilie 2024, faţă de aprilie 2023, şi cu 0,63% faţă de martie 2024. Aici cel mai mult s-au scumpit serviciile poştale, cu 26,25%, în aprilie 2024, faţă de aprilie 2023, şi cu 0,01% faţă de martie 2024.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Gigi Becali a reacționat după ce Victor Angelescu a vorbit despre arbitrajele FCSB. „Bă, vă bag pe toți în sac!”. Exclusiv
Capital.ro
APCE critică planul anunțat de Ilie Bolojan privind bateriile pentru prosumatori. Proprietatea privată nu poate fi controlată de furnizori
Playtech.ro
Merită panourile fotovoltaice dacă ai o factură de numai 150 de lei? De la ce consum începe să fie atractivă investiția
Adevarul
„Ce salariu v-ar mulțumi în Botoșani?” Răspunsurile care au devenit virale: „Până în 30.000 de lei. Mai exact? 50.000”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Se spune sau nu „La mulți ani!” astăzi, de Sfânta Maria? Diferența dintre Sf. Maria Mare și Mică
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat